Facebook şi-a revizuit condiţiile de utilizare
În noua formă, condiţiile de utilizare includ o secţiune distinctă privind ‘organizaţiile periculoase’ şi oferă mai multe detalii cu privire la tipul de nuditate care poate face parte din materialele postate. Compania americană susţine că prin noile reglementări condiţiile de utilizare ale serviciilor Facebook sunt mai clare.
Conform datelor oficiale oferite de companie, aproximativ 1,4 miliarde de oameni se conectează la contul de Facebook cel puţin o dată pe lună.
Monika Bicket, responsabilul Facebook pentru politica de conţinut, a precizat că această revizuire este menită să elimine confuziile cu privire la excluderea anumitor materiale şi menţinerea altora, chiar dacă au fost formulate cereri de scoatere din partea unor utilizatori. De asemenea, Facebook îi îndeamnă pe utilizatori să continue să raporteze postările care par a încălca regulile de utilizare.
Spre exemplu, ‘de această dată precizăm foarte clar că nu permitem prezenţa în comunitatea Facebook a organizaţiilor teroriste şi nici a membrilor acestor organizaţii, dar nu tolerăm nici mesajele de susţinere faţă de astfel de organizaţii sau de acţiunile unor astfel de grupări postate de alţi utilizatori, o chestiune care nu era specificată anterior’, explică Monika Bicket.
Alte modificări au apărut în secţiunea privind nuditatea, noua variantă fiind mult mai clară cu privire la conţinutul tolerat şi cel netolerat de Facebook. Spre exemplu, fotografiile în care apare expus complet posteriorul unei femei sau al unui bărbat sunt interzise, la fel ca şi ‘imaginile cu sâni dacă se văd sfârcurile’. De asemenea, chiar şi postările în format text care conţin descrieri explicite cu caracter sexual sunt interzise. Aceste interdicţii se extind şi asupra conţinutului digital, cu excepţia cazului în care respectivul conţinut a fost creat în scopuri educative sau reprezintă o satiră.
Poate este puţin prea explicit, însă Facebook ţine să precizeze că ‘postările de imagini cu femei în timpul alăptării sau care prezintă sâni cu cicatrici rezultate în urma unor mastectomii’ sunt în continuare permise.
De asemenea sunt interzise explicit postările cu conţinut care denigrează, degradează sau umileşte anumiţi indivizi, dar şi discursurile şi mesajele care incită la ură de orice fel, deşi utilizatorii pot posta astfel de discursuri susţinute de alţii drept exemple, pentru ca alţi utilizatori să ştie de ce să se ferească, însă numai cu ‘menţiunea explicită’ că acesta este scopul postării.
Pe reţeaua de socializare nu mai sunt permise postările în care sunt glorificate ilegalităţi, infracţiuni sau crime, dar utilizatorii pot posta materiale despre anumite infracţiuni sau ilegalităţi în scopul propunerii legalizării lor (aşa cum ar fi consumul de droguri uşoare n.red.).
Facebook interzice şi materialele în care sunt prezentate practici de auto-mutilare, dar nu consideră acţiunile de modificare ale corpului (prin tatuare, piercing etc n.red.) ca făcând parte din categoria auto-mutilării