Facebook trebuie să pună la dispoziţia anchetatorilor datele personale ale utilizatorilor – decizia unui tribunal din SUA

Economica.net
23 07. 2015
fb_36901400

Mai multe mandate au fost emise din 2013 şi înaintate companiei Facebook, care trebuia să furnizeze datele de identificare, fotografiile şi mesajele private ale unui număr de 381 de utilizatori ai reţelei sale de socializare, fiind suspectaţi într-o anchetă privind o fraudă de securitate socială, scrie Agerpres.

Peste o sută de persoane şi-au recunoscut vina privind presupusa stare de dizabilitate prin simularea unor boli sau leziuni fizice pentru a obţine anumite avantaje, potrivit unui comunicat al Facebook, scrie Bloomberg. Cu ajutorul Facebook, anchetatorii au descoperit însă fotografii postate în reţea, în care persoanele respective apar practicând sporturi extreme sau participând la evenimente sau competiţii de arte marţiale, ceea ce arăta că de fapt au minţit în privinţa deficienţelor de care suferă.

O purtătoare de cuvânt a biroului procurorului districtual din Manhattan a declarat că procurorii au reuşit în urma acestei anchete salvarea unei sume totale de aproximativ 25 de milioane de dolari prin confruntarea datelor obţinute din conturile de Facebook ale utilizatorilor reţelei cu informaţiile celor incriminaţi de Administraţia pentru Securitate Socială, potrivit Reuters.

Decizia pronunţată marţi de tribunalul din New York a fost luată în urma unei petiţii formulate de Facebook în care cere ca cererile agenţiilor guvernamentale pentru furnizarea anumitor date să fie cât mai clare şi precise, pentru a-şi proteja utilizatorii şi confidenţialitatea informaţiilor acestora.

‘Continuăm să credem că mandatele de cercetare mult prea extinse, care acordă guvernului posibilitatea să deţină informaţii despre sute de conturi ale utilizatorilor pe termen nelimitat, este neconstituţională şi ridică îngrijorări importante despre confidenţialitatea informaţiilor online ale oamenilor’, a declarat un purtător de cuvânt al Facebook pentru portalul Mashable.com.

Responsabilul companiei a adăugat că Facebook nu este de acord cu decizia curţii şi va formula apel împotriva deciziei date marţi, adăugând totodată că reţeaua de socializare va continua să lupte pentru drepturile utilizatorilor săi, potrivit Reuters.

Alte companii din domeniul IT, precum Google sau Microsoft, au transmis public susţinerea faţă de poziţia Facebook în această chestiune, subliniind că decizia curţii poate constitui un precedent periculos pentru că oferă anchetatorilor acces la toate tipurile de informaţii digitale ale utilizatorilor, potrivit Reuters.