Facelift chinezesc pentru tramvaiele din Bucureşti
Asocierea Ingenious Machinery Solutions – Suport Real IFN – Railtec Systems Integrations a depus singura ofertă până la termenul limită din 22 octombrie la licitaţia STB pentru amenajarea tramvaielor Bucur LF – CA.
Aceeaşi asociere a fost unic ofertant şi la licitaţia anterioară organizată de STB pentru redesignul tramvaielor respective, dar care a fost însă anulată. Motivul: „au fost depuse numai oferte inacceptabile şi/sau neconforme”, potrivit datelor din platforma de achiziţii publice SICAP.
Rămâne de văzut dacă de data aceasta licitaţia va fi anulată din nou sau va fi atribuită.
Liderul asocierii, Ingenious Machinery Solutions, este un SRL înfiinţat în martie 2019 în sectorul 4 din Bucureşti. Pe site-ul său, această firmă spune că şi-a început activitatea alături de gigantul China Railway Signal & Communication Corporation (CRSC), prin lansarea unui parteneriat puternic pe piaţa românească (foto jos).
Contactat de către ECONOMICA.NET, Florin Barbu, reprezentantul Ingenious Machinery Solutions, s-a abţinut să dea detalii despre designul pe care îl propune pentru tramvaiele STB, precum şi despre motivul anulării licitaţiei anterioare.
CRSC este o companie din China specializată în sisteme de semnalizare pentru transportul feroviar, cu venituri de 40 de miliarde de yuani chinezeşti (circa 5 miliarde de euro) în 2018.
STB a relansat pe 20 septembrie licitaţia pentru amenajarea interioară şi exterioară a tramvaielor Bucur LF – CA, valoarea estimată a contractului fiind de 31,10 milioane de lei (6,56 milioane de euro).
Parcul STB include 476 de tramvaie, din care 11 sunt modelul Bucur LF – CA (foto jos).
În 2012 au fost fabricate primele 5 tramvaie BUCUR LF-CA, cu podea parţial (60%) coborâtă şi acţionare cu invertoare şi motoare de curent alternativ în Uzina de Reparaţii Atelierele Centrale (URAC) a STB. Producţia acestui model de tramvai a mai continuat şi în 2013.