De ce NU trebuie să plătiți prețurile mari la electricitate în regim de serviciu universal de la 1 ianuarie. Ce aveți de făcut (I)

Furniziorii mari de energie electrică (Enel, Electrica, CEZ și E.On) au anunțat care vor fi prețurile la energie electrică în regim de serviciu universal pe care le vor plăti cei șase milioane de clienți rămași încă în regim reglementat, după data de 1 ianuarie, moment la care prețurile reglementate vor dipărea. Ele sunt mult mai mari decât prețurile reglementate și mai mari și decât ofertele concurențiale pe care la au aceiași furnizori. În acest text vă văm explica de ce NU trebuie să plătiți aceste prețuri și ce puteți face.
Mihai Nicuţ - lun, 28 dec. 2020, 10:35
De ce NU trebuie să plătiți prețurile mari la electricitate în regim de serviciu universal de la 1 ianuarie. Ce aveți de făcut (I)

Citeşte şi Cele mai bune oferte de energie electrică la nivel național. NU alegeți ofertele de serviciu universal (II)


De ce este important. Context

De la 1 ianuarie 2021, piața de energie electrică se liberalizează, iar cei circa șase milioane de români care primesc încă energie electrică la prețuri reglementate de stat trebuie să știe că prețurile acestea, pe care le plătesc acum, nu vor mai fi valabile după 31 decembrie.

Acești clienți au două opțiuni, iar primul lucru care trebuie spus este că nimeni nu va rămâne fără energie electrică în nicio situație.

Prima este aceea de a alege un alt furnizor cu o ofertă concurențială, sau de a alege o altă ofertă, concurențială, de la aceeași furnizor pe care îl acum – furnizor de ultimă instanță (FUI), adică Electrica, Enel, CEZ și E.On

A doua este de a nu face nimic, caz în care, după 1 ianuarie, vor plăti energia electrică tot către furnizorul actual (FUI), dar în baza unui nou tarif, de Serviciu Universal. În această situație, ei pot schimba oricând după 1 ianuarie furnizorul sau contractul de furnizare.

Ce pot face cei șase milioane de clienți

După cum am scris zilele trecute, prețurile de serviciu universal pe care cei șase milioane de clienți casnici le vor plăti dacă nu fac nimic, sunt mult mai mari, în unele cazuri cu peste 25% față de tarifele reglementate actuale, ceea ce înseamnă un plus și de 11 lei la o factură lunară de 100 kWh. Există însă opțiunea, dacă oamenii nu doresc să schimbe furnizorul, să accepte o ofertă de piață concurențială de la același furnizor. Aceste oferte, chiar dacă sunt cu prețuri mai mari decât cele reglementate de acum (era inevitabil) sunt mai bune decât prețurile de serviciu universal comunicate de furnizori și, mai ales dacă aveți și un consum mare, economiile pot fi semnificative.

Înainte de a vă arăta ce ar trebui să alegeți (vorbim aici de oferta aceluiași furnizor), mai întâi o explicație simplă despre factura la energie electrică. Ea este compusă din prețul energiei active ca marfă (doar el se liberalizează, nu va mai fi fixat de stat, prin ANRE), la care se adaugă tarifele de transport, distribuție, certificatele verzi, contribuția de cogenerare, acciza și TVA. Repetăm, exceptând energia, toate celelalte componente ale facturii sunt ne-negociabile și sunt reglementate de stat. Și acum, comparațiile.

Enel

Enel, prin cele două firme de furnizare pe care le are, furnizează acum energie în regim reglementat în trei dintre cele opt zone de rețea din România, Muntenia Sud, Banat și Dobrogea. Aceste prețuri vor fi înlocuite de prețurile de serviciu universal, câte unul pentru fiecare zonă.

Pentru Muntenia Sud (București, Giurgiu, Ilfov), componenta de energie din prețul de serviciu universal este de 0,34 lei/kWh. La un consum lunar de 150 kWh, plătiți așadar 51 de lei. Enel are, pentru toată țara, oferta Fix Online Salut, destinată exact celor care vor să treacă de la reglementat la concurențial. Aici prețul energiei active (singura componentă care se schimbă, repetăm) este de 0,23 lei/kWh plus un abonament de 0,19 lei/zi. Așadar, dacă alegeți această ofertă, plătiți într-o lună, 40,3 lei. Deci cu circa 10 lei pe lună mai puțin decât dacă rămâneți la prețul de serviciu universal.

Pentru Banat, (județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara) componenta de energie din prețul de serviciu universal este de 0,367 lei/kWh . La un consum lunar de 150 kWh, plătiți așadar 55,05 lei. Alegând oferta concurențială Enel Fix Online Salut, plătiți cei 40,3 lei, deci cu circa 15 lei pe lună mai puțin.

Pentru zona Dobrogea, (județele Constanța, Tulcea, Ialomița, Călărași), componenta de energie din prețul de serviciu universal este de 0,356 lei/kWh. La un consum lunar de 150 kWh, plătiți deci 43,4 lei. Alegând oferta concurențială Enel Fix Online Salut, plătiți cei 40,3 lei, deci cu circa 13 lei pe lună mai puțin.

Electrica

Electrica furnizează acum energie în regim reglementat în trei dintre cele opt zone de rețea din România, Muntenia Nord, Transilvania Sud și Transilvania Nord.

Pentru Muntenia Nord  ((județele Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Prahova și Dâmbovița), componenta de energie din prețul de serviciu universal este de 0,337 lei/kWh. La un consum de 150 kWh, plătiți așadar 50,5 lei. Dacă alegeți oferta concurențială Electrica Furnizare Stabil 30 , aveți un preț al energiei active de 0,324 lei/kWh, deci plătiți în total 48,6 lei deci economia la factură este de circa doi lei/lună.

Electrica mai are și o ofertă concurențială combinată, gaz plus energie electrică la pachet. Denumită “Împreună”, această ofertă aduce, pentru energia electrică un preț de furnizare (doar componenta de energie) de 0,261 lei/kWh, plus un abonament zilnic de 0,24 lei. În total, pentru o factură de 150 kWh ați plăti, doar pentru energia activă a componentei de electricitate, 46,3 lei, deci economia este de circa patru lei/lună, față de prețul de serviciu universal.

Pentru Transilvania Sud, (județele  Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu), componenta de energie din prețul de serviciu universal este de 0,336 lei, deci aproape identic cu cel pentru Muntenia Nord, ca atare comparația de mai sus este cam aceeași cu cea pentru județele din această zonă de rețea.

Pentru zona Transilvania Nord (județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița Năsăud, Bihor, Sălaj și Cluj), componenta de energie din prețul de serviciu universal este de 0,332 lei/kWh. Oferta concurențială Electrica Furnizare Stabil 30, cu prețul de 0,324 lei/kWh înseamnă, la 150 kWh lunar, cei 48,6 lei, deci economia față de prețul de serviciu universal este de circa 1,5 lei/lună – aci ați plăti circa 50 de lei. Dacă alegeți oferta Împreună, reducerea este de circa 3,7 lei/lună.

CEZ

CEZ furnizează acum energie în regim reglementat, ca furnizor de ultimă instanță, în Teleorman, Argeș, Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți. Componenta de energie din prețul de serviciu universal, aplicabilă de la 1 ianuarie, este de 0,342 lei/kWh pentru această zonă. Deci, pentru 150 kWh ați plăti 51,3 lei.

Cea mai bună ofertă concurențială pe care am găsit-o la CEZ este CEZ Verde Online, unde aveți o componentă de energie de 0,261 lei/KWh plus un abonament de 32 de bani pe zi. Așadar, la o factură lunară de 150 kWh plătiți în total 48,75 lei, deci cu 2,5 lei sub prețul de serviciu universal, dacă primiți acum energie electrică în regim reglementat în zona Oltenia.

E.On.

E.On furnizează energie pentru clienții casnici rămași încă în regim reglementat în județele Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău și Vaslui. Ei vor primi energie la preț de serviciu universal de la 1 ianuarie, dacă nu fac nicio schimbare, tot de la E.On. Componenta de energie activă din acest preț de serviciu universal este de 0,34 lei/kWh. Așadar, la o factură de 150 kWh plătiți, pentru această componentă, circa 51 de lei.

Compania are oferta concurențială E.On Home Electric, care vine cu un preț (componenta energie) de 0,265 lei/kWh, plus un abonament de 40 de bani/zi. În total, la cei 150 kWh consum lunar, plătiți cam la fel ca și pentru prețul de serviciu universal, însă E.On are și ea o ofertă combinată, gaz plus electricitate. Pentru componenta de electricitate, prețul este același, dar valoarea abonamentului scade la 30 de bani/zi, deci ați plăti sub 49 de lei, deci faceți o economie de doi lei pe lună.

Comparațiile sunt fără TVA.

ATENȚIE!

Opțiunea de a încheia un contract concurențial cu actualul dvs furnizor, în loc de a plăti prețul de serviciu universal este DOAR UNA dintre cele două pe care le aveți la dispoziție. Cealaltă, care va face obiectul unui articol separat, se referă la posibilitatea de  SCHIMBA FURNIZORUL actual de energie electrică, fie cu unul dintre cei consacrați de mai sus (dacă sunteți client Electrica, puteți alege o ofertă concurențială de la Enel, CEZ sau E.On, de pildă – la fel în toate celelalte cazuri), fie cu un altul. Vom reveni cu un text pe această temă.

Ofertele de furnizare de energie electrică le găsiți în comparatorul ANRE.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...