Facturile la energie electrică au crescut ușor de la începutul anului, din cauza certificatelor verzi

25 02. 2020
energie_regenerabila_765845765843_16011500

Creșterea este de circa 0,36 bani/kWh și este generată de impactul mai mare al certificatelor verzi în facturile consumatorilor finali, potrivit datelor din facturi consultate de noi. Modificările au apărut ca urmare a unor legi și a unor ordine ANRE care sunt în vigoare. De la 1 ianuarie a crescut ușor cota de certificate verzi, la fel și prețul certificatului, care a fost ajustat în urma deprecierii leului.

Astfel, dacă în luna decembrie impactul în factură era de 59,24 lei/MWh, începând din ianuarie în facturi apare suma de 62,86 lei/MWh. Avem așadar o creștere de 3,62 lei/MWh, adică 0,36 bani/kWh, fără TVA. La un consum mediu de 106 kWh lunar pentru consumatorii casnici,  impactul ar fi de circa 45 de bani, deci destul de puțin semnificativ.

O nouă majorare a facturii din această cauză este preconizată pentru anul 2022, potrivit reglementărilor ANRE. În acest an și în 2021 impactul va fi menținut la 13 euro/MWh (creștere de la 12,5 euro anul precedent), dar începând din 2022, acesta va fi crescut la 14,5 euro, deci va urma o creștere de preț ceva mai substanțială.

Sistemul de certificate verzi este o schemă de sprijin instituită în 2008 pentru producătorii de energie din surse regenerabile, susținută de toți consumatorii de electricitate, prin facturi, cu excepția marilor consumatori industriali.

Schema a adus circa 5.000 MW instalați în capacități eoliene și fotovoltaice în România.