Atenție, de luna asta s-a ieftinit curentul electric. Ce trebuie să faci ca să primești o factură mai mică

05 11. 2021
factura curent

În perioada 1 noiembrie 2021 – 31 martie 2022 este în vigoare un mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică, impus de Parlament prin lege publicată în Monitorul Oficial, care poate conduce la scăderi semnificative ale facturilor la energia electrică.

Așadar, ce trebuie să știi

Pentru tine, prețul maxim al energiei electrice este plafonat, până la sfârșitul lunii martie, la valoarea de 1 leu/kWh, cu toate tarifele și taxele. Așadar, dacă plătești deja mai mult, sau dacă ți se va scumpi energia electrică până la 31 martie, nu vei plăti mai mult de 1 leu/kWh. Și asta nu este tot.

Dacă ai un consum de maximum 330 kWh pe lună, în această perioadă cuprinsă între 1 noiembrie și 31 martie, factura îți va scădea și mai mult.

Pe lângă plafonare, se aplică și o compensare, adică vei plăti și mai puțin în această perioadă. Astfel, din prețul pe care îl ai acum (sau din valoarea maximă de 1 leu/KWh, dacă ai sau vei avea un preț mai mare de un leu), ți se scad automat 29 de bani/kWh. Așadar, orice s-ar întâmpla, nu vei plăti mai mult de 71 de bani/kWh, până la finalul iernii.

Atenție, compensarea nu poate coborî prețul final rezultat după toate scăderile sub nivelul de 68 de bani/kWh.

Nu trebuie da faci nimic pentru a beneficia de acest mecanism, reducerea se acordă automat în factură. Deci o vei vedea chiar în următoarea factură.

Și acum, ce trebuie să faci

În primul rând să te asiguri că nu vei consuma într-o lună mai mult de 330 kWh de energie electrică. Este foarte important, pentru că, la o depășire chiar și cu un kWh, nu vei mai beneficia de acea compensare de 29 de bani/kWh. Dacă nu ai o locuință foarte mari sau cu mulți consumatori, plafonul acesta ar trebui să îți fie suficient. Este important să îți verifici totuși consumul, adică să te uiți din când în când pe indexul contorului.

Și, dacă am ajuns la contor, e bine să faci și altceva. Să îți notezi indexul contorului o dată pe lună și să îl trimiți furnizorului. Acum este mai important decât în trecut, și este bine să faci asta dintr-un motiv foarte simplu. Eviți facturile de regularizare pe care ți le emite furnizorul tău, pe baza consumului estimat de el. Dacă primești o factură de acest fel, cu un consum mai mare de 330 kWh nu vei beneficia direct de compensare, ci mai târziu și posibil după alte verificări și corespondență cu furnizorul, și e bine să eviți aceste complicații.

Am scris mai demult un text referitor la citirea contorului și transmiterea indexului, care te poate ajuta. Îl găsești dând click aici:

Lucrul simplu pe care să îl faci ca să nu ai suprize cu o factură mărită de la energie electrică