Facturile la gaze ale populației la iarnă vor fi mai mici decât cele plătite iarna trecută. Calcule

Mecansimul actual de reglementare al pieței de gaze face ca, în iarna care vine, toți consumatorii casnici de gaze naturale să plătească, aproape cu certitudine, un preț mai mic la gaze decât au plătit în iarna trecută.
Mihai Nicuţ - joi, 05 oct. 2023, 22:06
Facturile la gaze ale populației la iarnă vor fi mai mici decât cele plătite iarna trecută. Calcule

Prețul gazelor naturale pentru clienții casnici este plafonat, până în primăvara anului 2025, la 0,31 lei/kWh cu toate taxele incluse. La acest preț au plătit clienții casnici gazele iarna trecută. Iarna care vone, vor plăti mai puțin. Cu 14% mai puțin chiar, pe baza calcului de azi, dar nu există garanția acestui procent în factura din fiecare lună de iarnă comparativ cu prețul maxim plafonat – poate fi mai mult sau mai puțin. Să explicăm

Legislația de plafonare arată așadar că prețul maxim cu care vor plăti clienții casnici gazul este de 0,31 lei/kWh, preț cu toate tarifele și taxele incluse. Atenție, este vorba despre prețul maxim, pentru că legislația spune că se va plăti, în factură, cel mai mic preț dintre acest preț maxim și prețul rezultat din suma dintre costul de achiziție al gazului, tarifele de rețea și marja de furnizare.

Tot legislația mai spune că furnizorii clienților casnici primesc gaze din producția internă, în special de la cei doi mari producători, Petrom și Romgaz, la 150 de lei/MWh, preț reglementat, adică 0,15 lei/kWh pentru a asigura consumul clienților casnici.

Anterior legislației referitoare la plafonare, furnizorii cumpărau gaze pentru consumul populației și din import, iar anul trecut, cel de criză energetică și pe fondul războiului din Ucraina și al limitării livrărilor de gaze rusești, prețurile au explodat pe piețe. Ceea ce a forțat guvernele europene, inclusiv pe al nostru, să ia măsuri. La noi s-a plafonat întâi prețul de vânzare la populație.

Lucrurile s-au schimbat însă în momentul actual. În primul rând, cantitatea de gaze importate și înmagazinate de furnizori la prețul mare din trecut pentru consumul de acum este tot mai mică și crește cantitatea de gaze pe care furnizorii o iau/au luat-o pentru conumul casnicilor la prețul mic plafonat al gazelor din producția internă, cel de 0,15 lei/kWh., și pentru consumul intern și din înmagazinare.

De aceea, în acest moment, costul de achiziție al gazelor este mai mic și, adăugând la el tarifele de distribuție și transport (chiar dacă au crescut în acest an) și marja fixă de furnizare, de 0,012 lei/kWh și TVA, reiese un preț final plătit de populație sub prețul maxim plafonat, de 0,31 lei/kWh. Iar, potrivit legii de plafonare, furnizorul este obligat să factureze acest preț la client.

Ca să facem comparațiile, să ne uităm pe o factură emisă de cel mai mare furnizor de gaze pentru populație, Engie. Ei bine, o factură emisă la finalul lunii septembrie unui client Engie arăta un preț de furnizare, fără TVA, de 0,2239 lei/kWh, adică 0,266 lei/kWh preț final, deci semnificativ sub prețul maxim plafonat de 0,31 lei/kWh. Sub prețul maxim plafonat a fost și consumul facturat în lunie anterioare – circa 0,28 lei/kWh în august și 0,265 lei/kWh în iulie.

Așadar, prețul facturat de Engie în septembrie este deja cu 14% sub prețul maxim plafonat și sunt așadar toate premisele ca prețul plătit de populație în această iarnă să fie sub prețul maxim plafonat, adică cel la care populația a plătit gazul iarna trecută.

Cel mai probabil prețul final facturat va rămâne sub prețul maxim plafonat în lunile de iarnă pe fondul achiziției continue de gaz din producție internă la preț plafonat – este foarte posibil ca tot consumul populației, oricum în scădere, să fie acoperit exclusiv din gaze interne. Asta desigur dacă se va păstra actuala reglementare până la finalul iernii care vine

Totul va depinde însă de cât de frig va fi, câtă nevoie va fi de gaz de import suplimentar (dacă va fi) și la ce preț va fi cumpărat . La momentul redactării acetui text, în depozitele de înmagazinare subterană erau echivalentul a 33,3 TWh de gaze, ceea ce corespunde unui grad de umplere de peste 98%.

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...