Facturile românilor la utilități au crescut până la 124% în 2021 – Monitorul Social

Facturile românilor la utilităţi au crescut de la 77% în 2010 până la 124% în 2021, această creştere fiind cea mai ridicată din Uniunea Europeană, potrivit unui infografic Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 26 sept. 2022, 19:27
Facturile românilor la utilități au crescut până la 124% în 2021 - Monitorul Social

Monitorul Social a publicat un infografic cu privire la creşterea preţurilor la facturile casnice pentru utilităţi în ultimii ani în România faţă de media europeană.

„Cu termenul de referinţă a preţurilor la utilităţi din 2015, facturile românilor la utilităţi au crescut de la 77% în 2010 până la 124% în 2021. Această creştere este de departe cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Media UE-27 pentru creşterea preţurilor la utilităţi a fost de la 89% din preţul de referinţă în 2010 până la 110% din preţul de referinţă în 2021. Creşterea cumulată a preţurilor la facturile electrocasnice din 2010 până în 2021 este de 61%, de departe cea mai ridicată din Uniunea Europeană”, arată infograficul.

Conform sursei citate, pe lângă creşterea totală de preţuri cea mai ridicată, România a înregistrat constant şi printre cele mai mari creşteri anuale ale facturilor. În fiecare dintre anii 2011, 2013, 2018 şi 2021 facturile au crescut cu măcar 8%, cea mai mare rată de creştere a preţurilor din Uniunea Europeană.

Spre deosebire, inflaţia raportată la indicele preţurilor de consum (IPC) între 2010 şi 2021 a fost semnificativ mai mică. Dinamica acestuia a fost de la 88% din preţul de referinţă în 2010 până la 115% din preţul de referinţă în 2021. Şi la acest capitol România a avut printre cele mai mari creşteri de preţuri, după Ungaria.

„Creşterea preţurilor la utilităţi în România a depăşit cu mult rata inflaţiei generale, ceea ce înseamnă că românii plătesc mai mult pentru toate cheltuielile curente, însă creşterea de preţuri cea mai mare a fost înregistrată la facturile pentru utilităţile casnice”, mai arată infograficul.

 

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...