Nicușor Dan: Compania Municipală Străzi Poduri Pasaje va intra în faliment. Creditorii își vor recupera banii
„Ne-am întâlnit ieri după-amiază cu reprezentanții celor 60 de firme creditoare ale Companiei Municipale Străzi Poduri Pasaje, care va intra în faliment la sfârșitul acestei luni. I-am asigurat pe creditori că își vor primii banii pe care îi așteaptă de 2 ani. Utilajele pe care compania le-a achiziționat vor fi recuperate de municipalitate și folosite în viitoarele noastre proiecte de infrastructură. Reamintesc că decizia de închidere a acestei companii municipale a fost luată de la începutul mandatului, dar procedurile judiciare au durat până acum”, a anunțat primarul pe pagina de Facebook.
Nicușor Dan mai spune că înființarea companiilor municipale și angrenarea lor în proiecte pentru care municipalitatea nu avea bani a fost una din marile erori ale administrației precedente. Mai mulți reprezentanți ai firmelor care au fost prezente la întâlnirea de ieri, 22 martie, au transmis primarului că apariția companiilor municipale a generat o distorsiune importantă pe piață.
„Primăria Capitalei este și va fi un partener corect al mediului de afaceri. Ne vom respecta obligațiile contractuale și vom impune, la rândul nostru, respectarea termenelor contractuale”, mai spune Nicușor Dan.