În realitate, situația Euroins era una complicată încă de acum mai bine de trei ani. Dacă mergem și mai departe în istorie, Euroins a avut dificultăți încă de la debutul pe piață locală, în 2008, fiind, la general, cea mai reclamată societate din ultimii 15 ani, însă ne oprim doar asupra ultimilor trei ani, foarte importanți pentru definirea deznodământului anunțat recent de ASF.
Economica a prezentat, din vara lui 2020, rezultatele controlului de la care a început procesul ce avea să ducă la sancționarea Euroins în cea mai dură formă posibilă. ASF constata încă de atunci deficiențe grave în ceea ce privește raportările, rezervele (un deficit de peste 50 de milioane de euro), lipsa unor documente care să certifice valabilitatea reasigurării sau împrumuturi de zeci de milioane de euro acordate unor enități apropiate grupului. Ca și acum, Euroins nega vehement, deși avea să aducă ulterior un aport de capital care a reușit, temporar, să îi aducă ceva liniște.
Printre altele, Assen Christov, omul cheie în afacerile holdingului bulgar care controlează Euroins, a arătat, la conferința de săptămâna aceasta, că firma a avut conflicte cu un număr de doar opt service-uri, ale căror pretenții le consideră exagerate și pe care societatea nu le-a onorat integral, de aici rezultând un deficit de rezervă imputat și de ASF. Christov făcea cel mai probabil referire mai ales la service-uri independente reprezentate de COTAR, asociație a transportatorilor pe care a și anunțat că o va da în judecată și cu care are conflicte notorii.
În realitate, arată arhiva Economica, Euroins România a avut conflicte în instanță inclusiv cu reprezentanțe ale unor nume mari din domeniul auto mondial. Este drept că cererile de faliment formulate pe numele Euroins de companiile amintite nu au fost acceptate de instanțe, însă aceasta în baza unor chestiuni procedurale, mai precis lipsa calității procesuale active, procesele nejudecându-se pe fond. Relațiile dintre Euroins și respectivele firme au rămas, însă, tensionate.
25 iunie 2020: Se cere falimentul Euroins, asigurător cu 2 mil. de clienți RCA. Cel mai mare dealer BMW și unul dintre cei mai mari dealeri Mercedes, creditori
„Compania Euroins este implicată într-un nou proces în care i se cere falimentul, după ce anul trecut reușise să încheie amiabil un dosar de același tip cu unul dintre service-urile de brand ale producătorului Man. De această dată, asigurătorul cu acționariat bulgar are probleme și cu alte nume mari din domeniu, printre care Automobile Bavaria (cel mai mare dealer BMW din România) sau ATP Motors, unul dintre cei mai mari dealeri Mercedes din Ardeal și din țară. Alte patru firme mai mici din domeniul auto, printre care și service-ul Man de care aminteam mai sus, se alătură dosarului de faliment”, nota Economica, într-un material din vara lui 2020.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Ilfov și a primit deja număr de înregistrare și de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care, potrivit legii, trebuie notificată în cazul oricărei cereri de faliment depuse pe numele unei companii de asigurări.
Cu un an înainte, în 2019, MHS Truck Service, reprezentanță Man în România și parte și din dosarul despre care scriam, a invocat o creanță de 177.000 de lei pentru a cere falimentul asigurătorului cu acționariat bulgar. Potrivit informațiilor ECONOMICA.NET, la puțin timp după ce cererea a fost înregistrată la Tribunalul București, Euroins a plătit și conflictul s-a încheiat amiabil.
Printre creditorii din dosarul la care făceam atunci referire se numărau Automobile Bavaria, cel mai mare dealer BMW și companie cu afaceri de 415 milioane de euro în 2019, sau ATP Motors, dealer și service Mercedes care domină județele Maramureș, Bihor și Bistrița Năsăud și care are o prezență importantă și în Cluj. Celelalte firme sunt service-uri și dealeri din Moldova, București și Ardeal, anume Mat Color Auto, Motors Mivado(concesionar Fiat Chrylser în Baia Mare) și RM Motors Company.
15 iunie 2020: Economica dezvăluie în exclusivitate controlul de la care a a început lunga serie de sancțiuni primite de Euroins și soldate cu ridicarea autorizației: Deficit de rezerve de peste 40 de milioane de euro, împrumuturi de 60 de milioane de euro acordate unor entități apropiate de grup și lipsă documente care să certifice valabilitatea reasigurării
Cu doar câteva zile înainte de declanșarea procesului de faliment amintit mai sus, Economica dezvăluia în exclusivitate rezultate controlului de la care a pornit, practic, seria care avea să ducă, în final, la ridicarea licenței companiei. „Din documentele aflate în posesia ECONOMICA.NET, reiese că, cel puțin în cazul dosarelor analizate de cei de la ASF, există situații în care compania întârzie constatarea sau reconstatarea daunelor, constituie rezerve mai mici decât impun normele sau întârzie ori chiar omite să transmită ofertele de despăgubire în cazurile în care reparațiile se fac în service-uri cu care Euroins nu are convenție. De asemena, se vorbește de o subadecvare de 205 milioane lei a rezervei RBNS, dar și despre lipsa unor documente care să certifice că 50% din rezervă este acoperită prin reasigurare, așa cum susține compania în rapoarte. În plus, Euroins ar fi acordat împrumuturi de 300 de milioane de lei fără a avea o strategie, o politică clară în ceea ce privește gestionarea riscului. Euroins contestă, așa cum se poate vedea și în documentul atașat, majoritatea acestor constatări”, scriam atunci.
Ca și acum, Euroins a negat vehement concluziile, deși ulterior a adus un aport de capital care i-a asigurat liniștea pentru o perioadă.
La finalul acestui text, toate precizările Euroins
Martie 2021: Euroins și City Insurance au 200 de dosare pe zi și aproape 60.o00 într-o singură lună
O altă problemă despre care, în contextul ridicării licenței, au vorbit și presa și documentele ASF este numărul neobișnuit de mare de procese înregistrate de Euroins și neraportate integral la ASF (după cum rezultă inclusiv din documentele oficiale publicate în MO și nerecunoscute de Euroins). În martie 2021, Economica.net era prima publicație care avansa și o cifră în acest sens, citând concluziile unei case de avocatură.
„Cu mențiunea că cele mai multe dintre procese (ca și cele mai multe dintre petițiile de la ASF) vin prin intermediari (avocați ori service-uri mandatare), Economica prezintă mai jos rezultate unei statistici făcute de una dintre marile societăți de avocatură din România pentru unul dintre clienții săi, aflat în litigii cu City și Euroins. Vorbim despre cifre impresionante, adică sute de noi dosare înregistrate zilnic pe rolul instanțelor, dar și de un stoc total care depășește orice așteptări. Conform sursei citate mai sus, doar în ultimul an Euroins a ajuns la aproape 35.000 de dosare noi ajungând la un total de aproape 61.000, în timp ce City Insurance a bifat 17.000 de noi dosare, cu un total de aproape 38.000. Societatea de avocați și-a luat datele de pe portalul instanțelor de judecată. Avocații estimează că, doar în 2021, vor fi înregistrate în total circa 50.000 de dosare cu Euroins și peste 20.000 de dosare cu City Insurance. Menționăm ș că este posibil ca unele dintre aceste dosare să fi fost comasate, făcând obiectul unor aceleași procese, însă și în acest caz ele reprezintă fiecare un dosar separat rezultat fiecare în urma câte unui eveniment separat. De asemenea, documentul aflat în posesia Economica nu menționează dacă anumite dosare de daună nu fac obiectul mai multor procese diferite, caz în care ar fi putut fi numărate de mai multe ori. Și în acest caz, însă, dinamica din ultimul an (circa 200 de dosare noi pe zi pentru City și Euroins) este fără precedent și arată problemele pe care le întâmpină cele două societăți”, nota Economica, în martie 2021, într-un material contestat de ambele societăți vizate.
La ultima conferință, Assen Christov avea să vorbească despre ” circa 50.000 de litigii, fiind vorba de o perioadă de 3 ani” deși, la până târziu în 2022, societatea raporta în jur de 5000 de dosare, conform documentelor ajunse publice prin publicarea în Monitorul Oficial.