Falimentul Euroins. Mii de cereri de plată de la clienți și păgubiți. De ce e important să te grăbești să depui actele și ce pași trebuie urmați

Peste 17.000 de cereri de plată au fost primite până acum de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) în baza unor polițe emise de Euroins, societate căreia ASF i-a retras autorizația de funcționare pentru că nu avea sumele necesare pentru a garanta plata daunelor.
Ion Dobreanu - vin, 31 mart. 2023, 22:15
Falimentul Euroins. Mii de cereri de plată de la clienți și păgubiți. De ce e important să te grăbești să depui actele și ce pași trebuie urmați

FGA a înregistrat deja peste 4000 dintre aceste cereri și transmite că majoritatea (circa 3.400) sunt cereri de plată formulate de păgubiți din accidente cu șoferi asigurați RCA la Euroins. Circa 1.000 de cereri vizează restituirea părții din primă echivalentă cu durata de valabilitate a contractului. FGA îndeamnă păgubiții și clienții Euroins să se grăbească să depună cererile având în vedere că principiul pe care funcționează sistemul este „primul venit, primul servit”. Acest amănunt este foarte important în condițiile în care, așa cum mai arăta Economica, timpul de așteptare este oricum unul îndelungat, mergând până la un an de la date depunerii cererii.

Vezi AICI detalii despre mesajul transmis de FGA tuturor păgubiților și clienților Euroins

Câți clienți și câte daune înregistra Euroins și ce pași trebuie urmați de către păgubiți și deținitării de polițe

În momentul în care și-a pierdut autorizația de funcționare, Euroins avea peste 2,8 milioane de clienți RCA și a înregistrat în jur de 140.000 de dosare de daună. Economica vă arată ce trebuie să facă șoferii păgubiți pentru a încasa dauna, dar și clienții societății care vor să denunțe asigurarea și să încaseze partea din primă echivalentă cu perioada de valabilitate rămasă în vigoare.

AICI toate detaliile privind motivele pentru care Euroins și-a pierdut autorizația

Înainte de a vă prezenta pașii ce trebuie urmați și documentele ce trebuie completate, trebuie să știți că, având în vedere legislația în vigoare și rolul FGA, termenele de plată sunt mai lungi decât în cazul procedurilor normale, derulate de firmele de asigurare din piață.

Pentru a ne face o idee privind durata acestor proceduri, ne-am uitat pe situația clienților și păgubiților City Insurance, societatea care și-a pierdut licența la finalul lui septembrie 2021.

Conform datelor FGA, în acest moment sunt în analiză cererile de plată a daunelor formulate la nivelul finalului lunii martie 2022. Aceasta înseamnă că, cei care au depus dosarul de daună în 2022 urmează să încaseze despăgubirea în perioada următoare, deci decalajul este de aproximativ un an. Până acum, au fost deja plătite, așa cum reiese din datele citate, despăgubirile pentru cererile formulate în perioada 27 septembrie 2021 (data publicării în MO a deciziei ASF privind ridicarea licenței City Insurance) și martie 2022. Este de așteptat ca o perioadă asemănătoare să treacă și în cazul păgubiților Euroins.

Cât primesc șoferii care aleg să denunțe polița de la Euroins, cum se face denunțarea și când încasează banii

În ceea ce privește clienții City Insurance care au denunțat polița, analiza dosarelor a mers mai repede. Concret, FGA se află deja la nivelul cererilor depuse la începutul lui iunie 2022. Aceasta înseamnă că cei îndreptățiți să încaseze parte din primă au avut de așteptat în jur de 8-9 luni, fiind probabil ca acest termen să se aplice și în cazul clienților Euroins.

Reamintim că toți clienții Euroins au posibilitatea de a denunța polițele deținute la companie. Ei vor primi, ca despăgubire, partea din primă echivalentă cu perioada de valabilitate a contractului. Concret, dacă contractul cu Euroins mai are valabilitate șase luni, iar prima plătită a fost de 1.000 de lei, atunci clientul va primi o sumă egală cu (1.000 de lei/12 luni) x 6 luni, adică 500 de lei.

Atât plata daunelor cât și cea a primei începe cel mai devreme pe 17 mai, adică la 60 de zile de la publicarea în MO a deciziei ASF privind ridicarea licenței Euroins. Cererile de plată pot fi depuse până cel târziu la 90 de zile după declararea definitivă a falimentului, de către o instanță. În acest moment, încă nu a fost deschisă procedura falimentului, prin decizia instanței.

AICI vezi toate termenele importante din procedurile Euroins

Pentru a încasa banii trebuie urmați doi pași. Primul pas este trimiterea unei cereri de denunțare a poliței la adresa [email protected]Nu există un format standard al cererii, însă aceasta trebuie să conțină numărul și seria poliței de asigurare precum și o copie CI a deținătorului. Detalii AICI

Apoi, clientul trebuie să completeze o cerere pentru restituirea primei. Aceasta constă într-un formular standardizat care poate fi găsit AICI.

Am sau voi avea daună cu un client RCA al Euroins? Ce trebuie să fac pentru a încasa despăgubirea?

Principala categorie de șoferi care vor primi bani de la FGA sunt cei care înregistrează daune provocate de șoferi asigurați RCA la Euroins. Aici apar două situații. Șoferii care vor fi loviți de asigurați Euroins după ce aceasta și-a pierdut licența trebuie să depună o cerere pentru deschiderea dosarului de daună la FGA. Cererea poate fi găsită AICI

Urmează apoi procedurile de constatare și evaluare și, în final, șoferul va primi o ofertă de despăgubire, așa cum se întâmplă și în cazul daunelor înregistrate de societățile aflate încă în piață.

A doua categorie este cea a șoferilor care au deja un dosar de daună înregistrat la Euroins.

Detalii despre ce trebuie să faci pentru a lua banii, dacă ai deja un dosar de daună înregistrat la Euroins găsești AICI

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...