Falimentul personal, soluţia dureroasă pentru cei care nu-şi mai pot plăti ratele la bancă. Ce proiecte sunt în Parlament

Băgat la sertar după alegeri, proiectul legii insolvenţei persoanelor fizice ar urma să fie scos la lumină, în lumina aprecierii francului la maxime absolute din ultima săptămână.

Liderul PNL, Alina Gorghiu, a cerut ca Parlamentul să se întoarcă la lucru într-o sesiune de urgenţă pentru a dezbate şi adopta proiectul de lege, iar premierul Victor Ponta, şeful PSD, s-a declarat de acord cu propunerea opoziţiei.

Falimentul personal, pe scurt. Legea pentru insolvenţa persoanelor fizice permite tratamentul legal al insolvenţei persoanelor naturale – situaţia în care aceştia nu-şi mai pot achita datoriile ajunse la scadenţă. Insolvenţa se tratează fie printr-un acord cu creditorii, prin care creanţele să fie achitate în urma unui plan de reorganizare, fie prin faliment, caz în care activele debitorului sunt vândute, iar suma neacoperită este ştearsă într-un anumit termen.

Spre exemplu, o persoană care a cumpărat o locuinţă care acum valorează mai puţin decât la momentul achiziţiei, şi este în imposibilitatea de a-şi plăti ratele, poate recurge la declararea insovenţei sau direct sau ulterior a falimentului. În cazul falimentului, acesta pierde casa şi alte bunuri, dar poate beneficia de ştergerea datoriei neacoperite, spre deosebire de legea din prezent, care permite urmărirea veniturilor viitoare ale debitorului până la adânci bătrâneţi. Mai mult, proiectele din Parlament prevăd anumite situaţii în care datornicul poate avea dreptul de a locui o perioadă în casa pusă gaj.

România este printre ultimele ţări din Uniunea Europeană care nu are un astfel de lege în vigoare şi foarte puţine mecanisme spre deloc pentru tratarea supraîndatorării. Declararea insolvenţei personale este posibilă doar prin mutarea efectivă din România pentru o perioadă într-o ţară care are un astfel de regim juridic, cum ar fi Anglia.

Mai multe proiecte, iniţiatori diferiţi

Încă nu este clar la ce proiect se referă exact liderii celor două partide, sau măcar dacă se referă la acelaşi proiect. PSD este de aşteptat să susţină draftul iniţiat anul trecut, şi care a primit aviz pozitiv de la guvern în timpul campaniei electorale, pentru ca mai apoi să fie lăsat în uitare. Acesta este şi cel mai recent. În dreptul PNL, am putea să vedem susţinere pentru vechiul proiect al PDL (care acum e parte din PNL), iniţiat în 2009 şi sabotat chiar de către guvernul PDL Boc, la presiunea băncilor, via Banca Naţională a României şi Fondul Monetar Internaţional.

Ambele proiecte sunt adoptate tacit de Senat şi se află la comisiile de specialitate de la Camera deputaţilor. Nu este exclus ca să fie adoptat un hibrid între cele două.

Proiectul PDL – Urban – Piperea

Redăm mai jos descrierea proiectului iniţiat de mai mulţi foşti şi actuali paralmentari ai PDL, printre care şi fostul senator Iulian Urban, la care a contribuit avocatul Gheorghe Piperea, cunoscut în ultimii ani prin procesele în care reprezintă clienţii împotriva băncilor. Paragrafele de mai jos fac parte dintr-un articol ECONOMICA.NET din iunie 2012.

„Debitorul se prezintă în faţa instanţei care îl poate declara insolvent, la cererea sa sau la cererea creditorilor. Aflat în stare de insolvenţă, debitorul poate propune un plan prin care datoriile sale către creditori vor fi plătite, plan desfăşurat sub supravegherea unui administrator judiciar şi a controlului periodic al instanţei, altfel este declarat falit.

Proiectul de lege descrie trei etape în care se poate găsi debitorul insolvent: o perioadă de observaţie de 90 de zile, una de reorganizare judiciară şi falimentul personal.

Pe perioada de observaţie si pe perioada reorganizarii judiciare, debitorul îşi va păstra dreptul de a-şi administra averea. În cazul falimentului debitorul este reprezentat în instanţă de lichidator şi acesta nu îşi mai poate administra averea. În perioada de observaţie instanţa numeşte un administrator judiciar care are datoria, printre altele, de a face un inventar al bunurilor debitorului, de a face o listă a creditorilor acceptaţi şi de a propune instanţei ca debitorul şi familia sa să rămână în locuinţă.

Următorul pas preferabil este cel al reorganizării, care presupune prezentarea unui plan de către debitor ce trebuie aprobat în maximum 180 de zile. Timp de maximum 3 ani debitorul stă într-o perioadă de reorganizare judiciară. Dacă acesta vine cu un plan credibil şi de bună credinţă, atunci judecătorul îl poate aproba, dacă nu, acesta poate dispune trecerea la falimentul personal. Debitorul trebuie să raporteze la 6 luni judecătorului şi în fiecare lună administratorului judiciar modul în care se desfăşoară planul. După expirarea perioadei, dacă planul a fost executat cu bună-credinţă, atunci debitorului i se poate tăia datoria rămasă şi acesta iese din insolvenţă cu toate drepturile sociale anterioare, inclusv acela de a lua din nou credit, de pildă.

Dacă reorganizarea judiciară eşuează, atunci se deschide falimentul personal, procedură care durează maximum 5 luni – lichidare.

Bunurile debitorului sunt lichidate şi sumele rezultate vor reveni creditorului/creditorilor.

Dacă bunurile sunt insuficiente ca valoare pentru stingerea creanţelor, atunci debitorul de bună-credinţă va putea fi descărcat parţial sau total de datorii – beneficiul scuzabilităţii.

Dacă din executarea bunurilor şi prin urmarea planului de plată se achită 75% din datorie, atunci debitorul va beneficia de închiderea anticipată a procedurii de insolvenţă şi de ştergerea din toate registrele de publicitate şi evidenţele publice a consecinţelor juridice ale insolvenţei – reinserţia socială (termen pentru care comisia juridică a propus înlocuirea, pentru că acesta este folosit pentru condamnaţii penal).

Dacă locuinţa debitorului face obiectul lichidării, acesta poate beneficia de dreptul de a locui în aceasta pe toată perioada procedurii şi pentru o perioadă ulterioară decisă de instanţă.

Datoriile rămân la valoarea nominală de la momentul deschiderii procedurii – fără dobânzi, penalităţi.

Se asigură debitorului cheltuielile minime de subzistenţă pe durata procedurii.

În cazul în care se instituie falimentul personal, judecătorul poate da dreptul debitorului, împreună cu familia sa, să rămână în locuinţă timp de 2 ani. Debitorul de rea-credinţă sau debitorul fraudulos vor putea primi trei luni dreptul de a locui în imobil, asta doar în cazul în care acesta, împreună cu familia, sunt puşi în pericol.

Debitorul de rea-credinţă şi debitorul fraudulos nu vor beneficia de scuzabilitate, deci vor rămâne cu datoriile anterioare închiderii procedurii de faliment, dacă acestea nu s-au prescris şi poate fi sancţionat drastic de către judecător: decăderi profesionale, interdicţii de a desfăşura anumite activităţi de tipul celei care a dus la insolvenţă pe o perioadă de maximum 7 ani”.

Proiectul PSD – Birchall

Parlamentarii PSD au depus şi ei un proiect la Parlament în aprilie 2014. Deputatul Ana Birchall susţine că este autorul textului, care a trecut la sfârşitul anului trecut de Senat, fără dezbatere, prin adoptare tacită. Acesta a primit şi avizul favorabil al guvernului, în ciuda angajamentelor din scrisoarea de intenţie adresată FMI.

Redăm mai jos principalele prevederi ale proiectului PSD, aşa cum au fost descrise într-un articol al ECONOMICA.NET din octombrie 2014:

„Proiectul de lege se adresează în special debitorilor care au domiciliul în România sau bunuri şi venituri în România, dar care nu sunt persoane fizice autorizate sau au datorii din activităţi comerciale.

Legea prevede ca excepţie că ultimele două tipuri de categorii pot fi atrase în procedura de insolvenţă la cererea creditorilor, pentru datorii cumulate mai mici de 45.000 de lei.

Insolvenţele se vor judeca la Tribunalul de pe raza teritorială a locuinţei debitorului, iar recursul la Curtea de Apel.

Debitorul poate depune cererea de intrare în insolvenţă dacă consideră că nu îşi mai poate achita datoriile. Situaţia de incapacitate de plată este accea în care debitorul nu poate „să îşi achite două sau mai multe datorii, faţă de doi sau mai mulţi creditori, în decurs de peste 30 de zile de la data scadentă a acestor datorii”, se arată în proiect.

Când solicită iniţierea procedurii de insolvenţă, debitorul trebuie să facă un raport al bunurilor pe care le deţine în proprietate şi a veniturilor disponibile, „incluzând date referitoare la veniturile preconizate a fi obţinute în următorii cinci ani şi informaţii cu privire la veniturile sale din ultimii trei ani, precum şi o situaţie a datoriilor sale şi detalii privind creditorii aferenţi”.

Datornicul trebuie să îşi asume pe propria răspundere corectitudinea raportului şi să mai facă o declaraţie prin care să explice motivele care l-au adus în incapacitate de plată.

Acesta mai trebuie să furnizeze şi o listă a bunurilor mobile şi imobile cu o valoare individuală care depăşeşte suma de 1.000 lei, care au fost înstrăinate în ultimii patru ani.

Tot debitorul este responsabil cu întocmirea unui plan de rambursare a datoriilor. Planul trebuie să asigure că creditorilor negarantaţi le va fi plătită cel puţin 40% din valoarea creanţei, iar creditorilor garantaţi că vor primi sume egale cu valoarea de piaţă a bunului gajat ce urmează a fi vândut, în cazul în care cei din urmă nu îşi dau acceptul să primească mai puţin.

Legea discriminează între creanţele creditorilor înrudiţi şi cele ale creditorilor neînrudiţi. Primii nu se pot îndestula mai mult sau în aceaşi măsură cu ultimii.

Graficul de rambursare a datoriilor nu se poate întinde pe o perioadă mai mare de cinci ani. Perioada de reorganizare este mai mare decât cea în cazul proiectului PDL, de trei ani.

Creditorii au şi ei dreptul de a solicita insolvenţa debitorului, dar trebuie să facă dovada că acesta nu mai are capacitatea de a achita datoriile la scadenţă, şi doar pentru sume mai mari de 25.000 de lei.

„În susţinerea cererii, creditorul trebuie să fumizeze documente şi informaţii, în măsura în care acestea îi stau la dispoziţie, cu privire la bunurile şi veniturile debitorului, precum şi o situaţie a celorlalţi creditori şi a creanţelor acestora asupra debitorului”, se arată în proiectul de lege.

Debitorul este obligat să completeze informaţiile necesare în termen de 30 de zile, dacă acestea nu sunt la dispoziţia creditorului.

Dacă instanţa constată situaţia de insolvenţă şi toate formalităţile sunt îndeplinite, atunci instanţa dă un termen de audiere şi va desemna un practician în insolvenţă, care să acţioneze drept administrator judiciar. Proiectul de lege nu detaliază asupra procesului de numire a administratorului. Decizia de începere a procedurii va fi publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă.

Efectele insolvenţei

Începerea procedurii de insolvenţă înseamnă pentru debitor că nu mai poate dispune de bunurile sale fără acceptul administratorului judiciar, cu excepţia tranzacţiilor necesare pentru asigurarea traiului zilnic.

Procedurile de executare silită împotriva debitorului sunt suspendate imediat, iar toate creanţele asupra acestuia devin scadente. Dobânzile şi penalizările aferente creanţei nu se mai acumulează, iar toate actele unilaterale ale debitorului faţă de bunurile sale nu vor mai produce efecte.

Un articol din proiect spune că proprietarii nu pot rezilia contractul de închiriere pentru plăţile scadente anterior depunerii cererii de insolvenţă.

„Proprietarul reşedinţei principale a debitorului nu poate rezilia un contract de închiriere cu debitorul exclusiv în temeiul faptului că debitorul se află în incapacitate de plată a chiriei care a fost scadentă anterior începerii procedurii de insolvenţă sau în temeiul faptului că debitorul a solicitat procedura de insolvenţă sau că situaţia sa economică s-a înrăutăţit”, se arată în proiect.

Înregistrarea creanţelor

Creditorii trebuie să înregistreze creanţele în termen de 20 de zile de la începerea procedurii de insolvenţă.

Administratorul judiciar în procedura de insolvenţă va analiza şi va revizui creanţele înregistrate şi va pregăti o listă preliminară de astfel de creanţe, în 15 zile de la sfârşitul perioadei de înregistrare a creanţelor.

Procedura este cea folosită şi la insolvenţa persoanelor juridice, aşa cum este ea menţionată în Legea 85/2006.

În termen de 20 de zile de la data declanşării procedurii de insolvenţă, administratorul judiciar va analiza informaţiile cu privire la bunurile şi veniturile debitorului şi va pregăti o listă a acestora.

În termen de trei luni de la aprobarea listei definitive, instanţa va respinge sau va aproba planul de rambrusare a datoriilor după audierea debitorului şi administratorului. Dacă planul este respins, se trece la lichidarea activelor, despre care vom vorbi mai jos.

Proiectul de lege spune că „anumite” bunuri pot fi lichidate potrivit planului de reorganizare, iar veniturile aferente vor fi utilizate pentru satisfacerea creditorilor.

„Planul poate prevede lichidarea anumitor bunuri ale debitorului şi distribuirea încasărilor către creditori. Încasările rezultate din vânzările bunurilor garantate în favoarea creditorilor garantaţi pot fi distribuite doar acestor creditori garantaţi, cu excepţia situaţiei în care încasările depăşesc suma creanţelor garantate, caz în care aceste încasări în exces vor fi distribuite creditorilor rămaşi. Orice asemenea lichidare şi distribuire de încasări va fi efectuată de către administratorul judiciar, iar prevederile Legii nr. 85/2006 cu modificările şi completările ulterioare se aplică în mod corespunzător”, se arată în proiect.

Creditorii pot depune comentarii asupra planului într-un termen de o lună de la data publicării acestuia în Buletin, iar debitorul are „oportunitatea” să modifice planul în termen de maximum 15 zile de la primirea comentariilor.

Procedura se face o singură dată.

După aprobarea planului, prin acceptul creditorilor şi hotărârea instanţei, acesta trebuie îndeplinit de către debitor.

Textul proiectului de lege pune în sarcina debitorului o serie de obligaţii. Acesta trebuie, practic, să se abţină de la cheltuieli şi să se asigure că are venituri pentru a-şi achita creditorii, aşa cum şi-a asumat. De asemenea, acesta „nu poate refuza o oportunitate rezonabilă de a obţine venituri” şi nu are voie să ascundă venituri.

După ce perioada planului expiră, judecătorul, pe baza raportului final al administratoruluim va decide dacă acesta a fost îndeplinit sau nu. Dacă a fost îndeplinit, atunci perioada de insolvenţă se încheie. Actele de executare silită vor fi suspendate în continuare până la eliberarea de datorii a debitorului.

Planul poate fi anulat de către instanţă dacă debitorul nu îl poate duce la îndeplinire sau este foarte puţin probabil să o poată face, dacă acesta a acţionat cu rea-credinţă sau dacă a solicitat anulare, caz în care se trece la lichidare.

Lichidarea bunurilor

Lichidarea va fi efectuată de către administratorul judiciar, singurul care poate dispune de bunurile debitorului. Banii obţinuţi de pe urma vânzării merg către creditori. Procedura este, în mare, acceaşi ca cea de la companii, aplicându-se prevederile Legii 85/2006.

Debitorul va benefica de o alocaţie minimă de bază, nu mai mare decât salariul minim pe economie.

Legea încearcă să preîntâmpine situaţiile în care datornicul şi-a înstrăinat bunurile înainte de a intra în insolvenţă, astfel că toate donaţiile şi tranzacţiile cu titlu gratuit din ultimii trei ani sunt anulate, iar beneficiarii trebuie să predea bunurile primite sau să plătească contravaloarea lor.

După vânzarea bunurilor, dacă nu sunt acoperite toate creanţele, instanţa de insolvenţă va emite o hotărâre judecătorească, prin care îl va scuti pe debitor de plata celorlalte creanţe ale debitorului, înscrise în tabelul final al creanţelor şi rămase nerambursate.

Pentru acest lucru debitorul trebuie să depună o cerere în termen de 30 de zile de la încheirerea procedurii de insolvenţă.

Proiectul susţinut de PDL prevedea închiderea anticipată a procedurii de insolvenţă dacă debitorul achita 75% din datorii prin lichidare sau planul de reorganizare, şi ştergerea din toate registrele de publicitate şi evidenţele publice a consecinţelor juridice ale insolvenţei

Proiectul PSD spune că numele debitorului falit va fi şters din evidenţele publice după cinci ani de la închiderea procedurii şi că va putea apela la insolvenţă nu mai devreme de şapte ani de la ultima procedură.

Sancţiunile pentru debitorii de rea-credinţă

Debitorii care încearcă să păcălească creditorii în timpul procedurii sunt pasibili de închisoare de la 1-5 ani, în cazul în care ascund active sau documente relevante, ori dau declaraţii şi informaţii false.

Timp de cinci ani de a încheierea procedurii, debitorul nu are voie să deţină calitatea de asociat unic într-o firmă cu răspundere limitată”. 

De asemenea, mai există şi alte proiecte privind insolvenţa persoanelor fizice în Parlament. Unul dintre acestea este semnat de Eugen Nicolaescu, iniţiat în 2009, iar o altă propunere vine din partea lui Mihai Răzvan Ungureanu – proiect la care a colabroat şi avocatul Gabriel Biriş.

Creditorii, în special băncile, sunt de părere că o lege a insolvenţei persoanelor fizice ar deschide calea abuzurilor datornicilor, care ar căpăta un instrument legal prin care să-şi şteargă datoriile, în condiţiile în care sistemul judiciar român nu ar fi pregătit pentru o astfel de reglementare. Aceştia dau de multe ori exemplul insolvenţelor societăţilor comerciale, unde ratele de redresare şi de recuperare a creanţelor sunt sub media europeană şi chiar printre cele mai slabe din UE.