Fallacher, CEO Orange: Piaţa românească de telecomunicaţii este una dintre cele mai avansate din Europa
‘Prin serviciile 4G nou lansate, explozia consumului de Internet mobil, ofertele nelimitate, noile dispozitive mobile, serviciile inovatoare şi surprinzătoare, piaţa românească de telecomunicaţii a continuat să fie una dintre cele mai avansate din Europa. 2013 a fost un an important pentru Orange, pentru că a fost anul în care am intrat pe piaţa de televiziune şi am devenit un furnizor complet de comunicaţii. Cu Orange TV, ambiţia noastră a fost de a le oferi clienţilor un serviciu multiscreen de calitate, posibilitatea de a se bucura de cel mai mare număr de canale HD de pe piaţă şi cel mai mare număr de canale care pot fi urmărite de pe mai multe dispozitive, peste 70. Orange are acum o oferă integrată, care include telefonie, Internet şi televiziune într-o singură factură’, a subliniat şeful Orange România.
Acesta consideră că în acest an operatorul şi-a consolidat poziţia de lider de piaţă, atât ca număr de clienţi, cât şi ca valoare, iar pe partea de venituri, primele nouă luni ale lui 2013 au confirmat performanţa financiară a companiei, continuând tendinţa pozitivă de la finalul anului 2012. În plus, în al treilea trimestru al anului, 183.000 de clienţi noi au ales Orange.
‘Piaţa locală de telecomunicaţii este una foarte dinamică, iar 2013 nu a făcut excepţie. De fapt, a fost un an plin de evenimente pentru noi, un an cu multe lansări şi în acelaşi timp un an de pregătire pentru 2014. După ce am lansat serviciile 4G la sfârşitul anului 2012, în 2013 am acoperit cu 4G toată capitala şi ne-am pregătit pentru extinderea reţelei 4G de anul viitor, când vom putea folosi spectrul achiziţionat anul trecut în frecvenţele de 800 MHz şi 2600 MHz. Anul trecut am terminat modernizarea completă a reţelei noastre în zonele rurale din România şi am extins acoperirea 3G+ la nivel naţional, iar anul acesta ne-am concentrat eforturile pe modernizarea reţelei noastre din oraşe, pentru a le oferi clienţilor noştri din mediul urban servicii de voce, date şi broadband de calitate’, apreciază acesta.
În ceea ce priveşte tendinţele care au ţinut capul de afiş în industria telecom în 2013, şeful Orange România consideră că digitalizarea a fost unul dintre cuvintele cheie din acest an.
‘Un cuvânt cheie în 2013 a fost, cu siguranţă, digitalizarea. În acest an am văzut clar interesul în creştere al clienţilor pentru Internetul mobil, în strânsă legătură cu reţelele de date mobile mai rapide, cu portofoliul extins de smartphone-uri şi tablete atractive şi cu gama de aplicaţii din ce în ce mai utile pentru clienţi. Mă bucură foarte mult faptul că tot mai mulţi clienţi, de toate vârstele, descoperă avantajele accesului la informaţii oriunde şi oricând, prin Internetul mobil. De aceea, în această toamnă am introdus trafic de Internet în toate abonamentele şi am adăugat acces la serviciile 4G pentru toţi clienţii noştri, persoane fizice şi juridice, inclusiv pentru utilizatorii de cartele Orange PrePay’, afirmă Jean – François Fallacher.
De asemenea, în 2013, clienţii au acordat o importanţă din ce în ce mai mare calităţii reţelei şi serviciului de asistenţă.
‘Continuăm să investim masiv în reţeaua noastră, pentru a oferi cea mai bună calitate a reţelei, acoperire şi viteză de Internet mobil din România. De asemenea, investim în training şi pentru a avea numărul potrivit de colegi care să le ofere clienţilor sprijin şi consiliere atunci când aceştia ne contactează. Deoarece clienţii diferiţi au nevoi diferite, cererea pentru oferte personalizate a fost încă un aspect cheie în 2013, continuând tendinţa de segmentare pe care am văzut-o anul trecut şi permiţându-le clienţilor să aleagă cele mai potrivite servicii pentru ei. Prin conceptul inovator de ‘schimb de beneficii’ în cadrul opţiunilor, clienţii Orange PrePay au avut flexibilitatea de a-şi personaliza resursele în funcţie de nevoile lor. Pe segmentul business, noul concept al abonamentelor Business Open le permite clienţilor să aleagă dintre tipuri diferite de abonamente combinaţia care se potriveşte cel mai bine companiei lor’, a spus CEO Orange România.
Pentru 2014, cel mai mare operator telecom de pe piaţă va continua să investească în extinderea acoperirii 4G, în susţinerea calităţii întregii reţele, dar şi în serviciul de televiziune Orange TV.
‘4G va fi cu siguranţă o prioritate pentru noi anul viitor. Vom continua să investim în reţeaua noastră, pentru a folosi noile frecvenţe obţinute, pentru a extinde acoperirea 4G şi pentru a le oferi clienţilor noştri posibilitatea de a descoperi această tehnologie la maximul de potenţial pe care-l are. În acelaşi timp, vom continua să susţinem calitatea întregii reţele, inclusiv a celei 2G şi 3G. Un alt proiect în care vom investi mai mult în 2014 este Orange TV, deoarece vedem un mare apetit al românilor pentru acest serviciu. Am intrat pe piaţa de TV doar de şase luni, dar creşterea utilizării serviciului online – prin Orange TV Go – demonstrează că românii continuă să-şi schimbe obiceiurile de a privi la televizor şi că într-un viitor apropiat îşi vor folosi dispozitivul personal pentru a accesa filmele sau emisiunile preferate oricând şi oriunde. Planul de acţiuni al Orange România pentru anul viitor se va concentra pe stabilirea de noi parteneriate şi pe îmbogăţirea ofertei de conţinut la cerere (conţinut video la cerere, abonamente video la cerere şi conţinut TV înregistrat) care va fi disponibil pe tablete, smartphone-uri, computere şi televizoare’, a adăugat Jean – François Fallacher.
Potrivit sursei citate, cea mai mare provocare în 2014 pentru operatorii telecom este legată de partea de reglementare, care include scăderea viitoare a tarifelor de interconectare şi introducerea de noi taxe.
‘Tehnologiile se schimbă foarte repede în industria telecom. Pentru a le putea oferi clienţilor serviciile de ultimă generaţie şi experienţa de calitate pe care şi le doresc, compania trebuie să investească în mod constant. Între 10 şi 15% din cifra de afaceri este investită în fiecare an pentru dezvoltarea reţelei, a sistemelor informatice şi a magazinelor, precum şi pentru inovaţii. Punem foarte mare preţ pe inovare, pentru că noi credem că lumea digitală este o sursă importantă de beneficii pentru clienţi. În acest context, cea mai mare provocare pe care o avem este presiunea puternică pe partea de reglementare, care include scăderea viitoare a tarifelor de interconectare şi introducerea de noi taxe. În ultimii ani, scăderile succesive ale tarifelor de interconectare au cauzat descreşteri, în ceea ce priveşte veniturile, ale întregii industrii de telecom. România are deja cele mai scăzute tarife din Europa, în condiţiile în care ofertele tuturor operatorilor sunt cu adevărat competitive. De aceea, sperăm ca posibilele viitoare măsuri de reglementare şi taxe să le lase operatorilor suficient spaţiu financiar pentru a continua să investească în dezvoltarea unor reţele mai eficiente şi în servicii inovatoare pentru societatea românească’, a explicat şeful Orange România.
Compania telecom Orange România a înregistrat în primele nouă luni din acest an venituri de 690 de milioane de euro, în creştere cu 0,7% faţă de perioada similară a anului trecut, operatorul raportând un număr de 10.383.481 de clienţi, la 30 septembrie 2013, cu 183.000 mai mulţi decât în urmă cu trei luni. În trimestrul al treilea din acest an, veniturile operatorului au fost de 241 de milioane de euro, în creştere de 3,2% faţă de trimestrul al treilea din 2012, în baza comparabilă.A