Familia Antinori, care produce de 600 de ani vin în Italia, investeşte 500.000 de euro într-un conac din Buzău

08 05. 2014
via_62810200

Conacul se află în localitatea Năeni, în mijlocul viilor pe care le deţine, iar tranzacţia a fost de 90.000 de euro. Proprietatea are o suprafață de un hectar, iar construcțiile sunt formate dintr-un corp central și anexe, unde pot fi amenajate aproximativ 15 camere pentru cazare, o sală pentru un restaurant şi spaţii pentru organizarea unor degustări de vinuri. Clădirea a fost construită în anul 1920 de către un arhitect de origine italiană și a aparținut familiei Fințescu.

,,Încă de când s-a început investiția în Vitis Metamorfosis, ne-am dorit să găsim o modalitate prin care să contribuim la creșterea turismului vini-viticol în zonă. Mai mult, ne bucurăm că am reuşit să achiziţionăm această proprietate, pentru că se află în mijlocul viilor nostre, iar zona are un mare potențial etnoturistic. Ne dorim să transformăm conacul astfel încât să ofere cazare și servicii turistice specifice industriei vinului, la standarde internaționale. Planurile noastre includ și amplasarea unui mic magazin de desfacere pentru vinurile noastre, în interiorul conacului”, a declarat Giancorrado Ulrich, președintele Vitis Metamorfosis.
Investiţia în renovarea conacului va fi finalizată în perioada 2015-2016.

Întregul domeniu pe care producătorul îl deţine în Podgoria Dealu Mare, în centrele viticole Urlaţi şi Breaza, Plaiurile Viticole Valea Urloi, Finţeşti şi Năeni, are o suprafaţă de 100 de hectare, iar din aceasta, 67,5 de hectare sunt plantate cu viţă de vie. Crama din Vadu Săpat, cu suprafata de 13.000 de mp, are o capacitate de prelucrare de 1.000 de tone, iar cea de depozitare este de 11.500 de hectolitri.

„Suntem o companie de vinuri premium, încă la început, a cărei activitate se bazează pe calitate, nu pe volume. Pentru anul 2014, estimăm o cifră de afaceri de aproximativ 800.000 de euro„, au declarat pentru #eocnomica#, reprezentanţii companiei. Deşi exporturile sunt reduse, producătorul vrea ca pe viitor să ajungă la până la 30% din producţie.

Cele mai apreciate vinuri ale Metamorfosis sunt Cantvs Primvs în horeca, iar pe partea de retail, cele mai vândute sunt vinurile din gama Fluturi. Investiţia totală în podgoria din România se ridică la cinci milioane de euro.

Investiţia Vitis Metamorfosis în România a fost pornită la început printr-un parteneriat cu Halewood România, care a asigurat infrastructura necesară, dar şi cu oenologul Fiorenzo Rista, care împreună cu soţia şi fratele acestuia, deţin 23% din acţiunile Vitivinicola. Restul de 77% din acţionariat este deţinut de recunoscutul grup italian Antinori, după ce a preluat acţiunile Hallewood la sfârşitul anului trecut.

În spatele grupului italian se află familia Antinori, care produce vin în regiunea Toscana din 1385. Unul dintre cele mai bune vinuri din lume, potrivit Forbes, este Tignanello.