Familia Banciu a investit circa 500.000 de euro în panouri fotovoltaice la grupul Dona ca răspuns la creşterea accentuată a preţurilor la energie

"Războiul din Ucraina ne-a afectat doar marginal, nu vindem în Ucraina şi nici nu importăm produse din Ucraina (sub 0,1% din cifra de afaceri). Însă inflaţia şi explozia tarifelor din piaţa de energie afectează semnificativ cheltuielile operaţionale ale grupului. În condiţiile în care 70% din vânzări sunt reprezentate de produsele cu preţ impus (70% din piaţa de medicamente din România reprezintă produse eliberate cu prescripţie medicală, ale căror preturi de achiziţie şi de vânzare către pacient sunt impuse de stat), creşterea accelerată a cheltuielilor operaţionale are ca efect direct scăderea valorii generate pentru acţionari. Pentru a aplatiza aceste vârfuri, grupul a investit aproximativ 500.000 euro în panouri fotovoltaice", a spus pentru Economica.net Rareş Mărculeţ, CFO al grupului Dona.
Cristina Şomănescu - joi, 24 nov. 2022, 22:11
Familia Banciu a investit circa 500.000 de euro în panouri fotovoltaice la grupul Dona ca răspuns la creşterea accentuată a preţurilor la energie

Rareş Mărculeţ, despre preţurile practicate de farmaciile Dona la produse eliberate fără prescripţie medicală: Mergem în tandem cu piaţa.

„70% din piaţa de medicamente din România sunt produse eliberate cu prescripţie medicală, ale căror preţuri – atât de achiziţie, cât şi de vânzare către pacient – sunt impuse de stat. Acestea nu au fluctuat semnificativ. De obicei, există o ajustare a acestora în sensul creşterii sau scăderii o dată pe an. Piaţa de retail farmaceutic este una foarte concurenţială şi pacienţii sunt destul de sensibili la ajustări bruşte ale preţurilor. În ceea ce ne priveşte, marjele Dona au rămas aceleaşi. Dar dacă apar majorări de preţuri la unele dintre produse (OTC-uri, dispozitive medicale, suplimente), este în principal pentru că producătorii le-au ajustat la rândul lor, din diverse motive, cum ar fi probleme de aprovizionarea. Mergem în tandem cu piaţa”, a spus Rareş Mărculeţ, CFO al grupului Dona, pentru Economica.net.

Familia Banciu vrea să investească peste 100.000 de euro în magazinul online, deschis recent şi operat prin Siepcofar SA, firma care deţine şi reţeaua de farmacii Dona.

„Magazinul online are prevăzute mai multe etape de dezvoltare, aşadar şi investiţiile sunt planificate corespunzător, iar valoarea totală a proiectului depăşeşte 100.000 euro”, a spus pentru Economica.net Cosmin Săvulescu, Managing Director la Dona Marketing Grup.

Oficialul companiei a adăugat că deocamdată nu poate estima care va fi ponderea vânzărilor din magazinul online în vânzările totale realizate de Siepcofar.

„Este încă prea devreme pentru astfel de estimări, proiectul este la început, acum suntem în etapa în care analizăm cu atenţie reacţia clienţilor noştri la propunerea noastră, facem ajustări şi îmbunătăţiri în timp real. În prima fază a proiectului nostru (anii 2022 – 2023), ne interesează, în primul rând, experienţa avută de clienţi şi dorinţa lor de a reveni. (…) Ce ne propunem este să fim în acelaşi ritm cu ceilalţi jucători relevanţi din segment. Core business-ul Dona rămâne farmacia tradiţională”, a precizat Cosmin Săvulescu pentru Economica.net.

Opt firme autohtone şi 18 companii multinaţionale produc deocamdată sub marca proprie Dona.

„Proiectul de private label (marcă proprie) a fost demarat la sfârşitul anului 2020. Până în acest moment, avem 41 produse (suplimente alimentare şi dispozitive medicale) care vizează principalele categorii de arii terapeutice, şi un număr de 52 produse care se comercializează sub marca „Farmacia Dona” (geluri dezinfectante, diverse parafarmaceutice). În portofoliul nostru avem 18 producători internaţionali şi opt naţionali de top, cu experienţă în domeniu. Peste 120.000 de pacienţi preferă lunar produsele Sanvero, iar anul acesta am vândut peste un milion de cutii”, a spus pentru Economica.net Aleodor Tudorache, director general al Sanvero.

Vânzările generate de produsele marcă proprie Dona au pondere de circa 3% din vânzările totale realizate de farmaciile Dona.

„Momentan produsele marcă proprie reprezintă aproximativ 3% din totalul vânzărilor din farmaciile Dona, dar suntem încă în faza de dezvoltare şi lansare de produse. Clienţii care aleg mărcile proprii Dona sunt preponderent femei (70% dintre cumpărători), cu o răspândire destul de uniformă în cele şapte regiuni ale ţării”, a mai spus Aleodor Tudorache pentru Economica.net.

Sincopele în aprovizionarea cu medicamente, printre problemele pieţei semnalate de Rareş Mărculeţ.

Dintre problemele cu care piaţa de retail farmaceutic se confruntă aş menţiona două: discontinuităţi în lanţul de aprovizionare (cele mai recente – produsele antibiotice pentru copii) şi faptul că în România există în continuare o listă destul de lungă de medicamente care se găsesc cu dificultate sau în cantităţi insuficiente, a conchis Rareş Mărculeţ.

Citeşte şi: Unele medicamente riscă să nu se mai producă în ţară din cauza exploziei preţurilor la utilităţi şi la materiile prime folosite la fabricarea lor. Paracetamolul s-a scumpit cu peste 200%, spune PRIMER

Din grupul Dona fac parte firmele Siepcofar, Dona Marketing Grup şi Dona. Logistică. Grupul Dona e deţinut de familia Banciu.
Economica.net a arătat într-o analiză publicată deja că două dintre firmele din grupul Dona (Siepcofar şi Dona. Logistică) se numără printre cele 21 de societăţi cu capital privat autohton din ţara noastră care au reuşit să obţină în 2021, al doilea an de pendemie Covid-19, afaceri nete de peste un miliard de lei.

Citeşte şi:

Te-ar mai putea interesa și
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece mai mult timp aşa cum ne place, vin către voi cu o opţiune demnă de......
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile ...
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...