Patronii Galeriilor Lafayette au ajuns al doilea acţionar al Carrefour. Au plătit 1,76 mld. euro

Economica.net
08 04. 2014
carrefour_to_pull_out_of_singapore_0_43996400

Pe baza preţului de la închiderea şedinţei bursiere de luni, tranzacţia este estimată la aproximativ 1,28 miliarde de euro (1,76 miliarde de dolari). Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat, pentru Reuters, că acţiunile au fost cumpărate de pe piaţă, iar achiziţia a reprezentat ‘o apropiere prietenoasă’ de Carrefour.

Motier, compania holding a familiei Moulin, care deţine integral Galeriile Lafayette, a achiziţionat 44,2 milioane de acţiuni Carrefour, sau o participaţie de 6,1%. Aceasta este o investiţie strategică pe termen lung, care reflectă încrederea noastră în potenţialul de creştere al Carrefour, se arată în declaraţia Motier.

Prin această achiziţie, Motier devine al doilea mare acţionar al Carrefour, după consorţiul alcătuit din Groupe Arnault şi fondul de capital de risc Colony Capital, care, împreună, deţin 14,77% din capitalul Carrefour şi 20,06% din drepturile de vot

Carrefour, al doilea retailer mondial, a anunţat luna trecută o creştere peste aşteptări a profitului operaţional în 2013, în condiţiile în care măsurile de relansare a operaţiunilor din Franţa au început să dea rezultate.

Carrefour a precizat că anul trecut profitul său operaţional a înregistrat o creştere de 5,3%, până la 2,238 miliarde de euro, graţie îmbunătăţirii profitabilităţii operaţiunilor din Franţa, dar şi creşterilor robuste înregistrate în America Latină. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la un profit operaţional de 2,224 miliarde de euro. În aceste condiţii, compania a anunţat că a decis să majoreze dividendele până la 0,62 euro pe acţiune, de la 0,58 euro pe acţiune în 2012.

Carrefour a mai anunţat că, în acest an, va investi între 2,4 şi 2,5 miliarde de euro pentru a renova şi extinde magazinele, în creştere faţă de 2,2 miliarde de euro în 2013. Potrivit lui Pierre-Jean Sivignon, Chief Financial Officer la Carrefour, retailerul va continua să-şi modernizeze magazinele din Franţa, Brazilia, Italia şi Spania şi să-şi extindă reţeaua de magazine din China şi Brazilia.

Cu peste 9.900 de magazine în 33 de ţări, grupul Carrefour este al doilea retailer mondial şi numărul 1 în Europa. În România, Grupul Carrefour numără 139 de magazine, dintre care 24 de hipermarketuri ‘Carrefour’, 72 de unităţi ‘Market’ şi 42 magazine de proximitate ‘Express’.