Familia Murad a investit aproape 3,7 mil. euro într-un complex de fabrici de la Topoloveni

Complexul de fabrici MGC Topoloveni, deţinut de familia hotelierului libanez Mohammad Murad, a fost modernizat printr-o investiţie de aproape 3,7 milioane de euro.
Economica.net - J, 18 oct. 2012, 10:10
Familia Murad a investit aproape 3,7 mil. euro într-un complex de fabrici de la Topoloveni

MGC Topoloveni a investit în ultimii ani în extinderea complexului prin adăugarea unei fabrici de preparate din carne, scrie Mediafax.

„Compania a modernizat şi vechea fabrică, construită în 1901, care produce conserve de legume şi fructe. Ultima etapă a modernizării, respectiv cea a fabricii vechi, a fost realizatã printr-o investiţie în valoare de 3,7 milioane de euro. În total, investiţia în extinderea şi modernizarea întregului complex, de la preluare şi până în prezent, însumează peste 14 milioane de euro”, a declarat într-un comunicat Nicolae Păuna, directorul general MGC Topoloveni.

El a spus că după ultima etapă de modernizare a vechii fabrici de prelucrare a fructelor şi legumelor, MGC Topoloveni poate asigura capacităţi de peste 30 tone pe zi de mâncare gătită şi specialităţi tradiţionale.

Banii necesari modernizării provind din fonduri europene şi credite bancare.

Complexul are peste 150 angajaţi, urmând ca număarul acestora să crească la mai mult de 300, în momentul în care fabrica va funcţiona la capacitate maximă.

Suprafaţa totală a complexului este de aproape 6 hectare, pe care se află fabrica de conserve legume-fructe, fabrica de conserve mixte şi preparate din carne şi fabrica de sosuri.

Istoria complexului începe în anul 1901 când a fost construită o fabrică de prelucrare a fructelor şi legumelor. Aceasta s-a dezvoltat în următorii ani, devenind în 1941 una din cele mai importante fabrici ce aprovizionau cu marmeladă soldaţii aliaţi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

În 2002, fabrica de conserve Topoloveni a fost preluată de către compania MGC Topoloveni, aparţinând familiei hotelierului libanez Mohammad Murad.

Murad mai deţine lanţul hotelier Phoenicia, fabrica de pateuri Mandy, lanţul de restaurante Spring Time şi a derulat în ultimii ani o serie de afaceri imopbiliare, construind şi vânzând peste 2.000 de apartamente.

Te-ar mai putea interesa și
Grindeanu a făcut anunțul. PSD intră la Guvernare. Consiliul Politic Naţional al partidului a votat pentru cu o largă majoritate. Care sunt condițiile pe care le pune (Video)
Grindeanu a făcut anunțul. PSD intră la Guvernare. Consiliul Politic Naţional al partidului a votat pentru cu o largă ...
PSD îşi asumă participarea într-o nouă coaliţie guvernamentală, "chiar dacă unii dintre partenerii de guvernare au viziuni politice opuse", a anunţat sâmbătă preşedintele interimar al......
Sebastian Burduja: România nu are în prezent nicio dependenţă de Rusia în domeniul petrolului, al gazului natural şi al energiei nucleare
Sebastian Burduja: România nu are în prezent nicio dependenţă de Rusia în domeniul petrolului, al gazului natural şi ...
România nu are în prezent nicio dependenţă de Rusia în domeniul petrolului, al gazului natural şi al energiei nucleare, ...
Dominic Fritz, la congresul USR: O să trebuiască să luăm decizii extrem de nepopulare. Nu ne permitem să fim fricoși. Vom avea de ales între o soluţie proastă şi o soluţie şi mai proastă
Dominic Fritz, la congresul USR: O să trebuiască să luăm decizii extrem de nepopulare. Nu ne permitem să fim fricoși. ...
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a prezentat, sâmbătă, la Congresul partidului, un set de 10 priorităţi pe care le ...
Exercițiu complex de restaurare a SEN, realizat de Transelectrica, Hidroelectrica și Operatorul de Transport și Sistem din Bulgaria, la centralele Lotru și Vidraru
Exercițiu complex de restaurare a SEN, realizat de Transelectrica, Hidroelectrica și Operatorul de Transport și Sistem ...
Compania Națională de Transport a Energiei Electrice Transelectrica S.A., în colaborare cu SPEEH Hidroelectrica S.A. și ...