Familiile cu venituri reduse vor primi ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică

Familiile cu venituri cuprinse între 155 lei/persoană şi 615 lei/persoană vor primi ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică, ce vor varia între 48 de lei şi 240 de lei, potrivit unei ordonanţe adoptate în şedinţa de marţi a Guvernului.
Economica.net - mar, 27 aug. 2013, 18:40
Familiile cu venituri reduse vor primi ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică

”Se introduc ajutoare pentru încălzirea cu energie electrică; ajutoarele vor varia între 240 lei pentru familiile/persoanele cu venituri până la 155 lei/persoană şi 48 lei pentru venituri de până la 615 lei/persoană”, precizează Biroul de presă al Guvernului.

Ordonanţa urmăreşte realizarea unei protecţii sociale focalizate pentru cele mai defavorizate segmente ale populaţiei în perioada sezonului rece 2013 – 2014 ca urmare a creşterii de preţuri la gaze naturale şi energie electrică, informează Guvernul.

Potrivit ordonanţei, care modifică şi completează OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, se va menţine sistemul actual de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţelor cu energie termică în sistem centralizat.

De asemenea, se introduce indicatorul social de referinţă (ISR) ca element de raportare a cuantumului ajutoarelor şi nivelurilor de venituri, în conformitate cu art. 14 din Legea nr. 292/2011.

Totodată, conform ordonanţei, se ajustează cuantumul ajutoarelor pentru încălzirea cu gaze naturale şi se asigură acoperirea creşterii de 6% a preţului la gazele naturale.

Va fi introdusă procedura solicitării de informaţii de către primar de la instituţiile/autorităţile competente, pe bază de protocol sau, după caz, de la solicitantul ajutorului de documente justificative privind componenţa familiei, veniturile realizate şi situaţia juridică a locuinţei.

Totodată, va fi introdusă ancheta socială ca mijloc de verificare a îndeplinirii condiţiilor de acordare a ajutoarelor, în situaţiile care nu pot fi determinate cu exactitate pe baza documentelor justificative.

În baza ordonanţei, pentru ajutoarele de încălzire cu lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, se propune plata acestora la începutul sezonului rece.

Te-ar mai putea interesa și
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru că nu recunoaşte legitimitatea preşedintelui Klaus Iohannis....
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Bolojan: Premierul să fie propus de PSD, iat ministerele conform fiecărui partid
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, anunţă că poziţia formaţiunii politice pe care o reprezintă este ca premierul viitoarei ...