Fanii indieni au distrus scena pe care urma să cânte Metallica VIDEO
Metallica trebuia să cânte vineri seară pe Guargaon Stadium din New Delhi, însă organizatorii au anunţat că show-ul a fost amânat cu o zi, din cauza „unor motive tehnice”, scrie Mediafax.
Pe site-ul formaţiei americane a fost însă postat un mesaj care precizează faptul că acel spectacol a fost anulat, din cauza „unor îngrijorări legate de condiţiile de securitate”.
Concertul ar fi trebuit să fie primul show pe care Metallica urma să îl susţină în India. Potrivit site-ului trupei americane, următorul concert al trupei Metallica va avea loc duminică, 30 octombrie, în oraşul indian Bangalore.