Fanii lui U Cluj donează sânge pentru a-şi lua bilete la derby-ul cu CFR
Din cauza preţului exagerat al biletelor la derby-ul cu CFR de sâmbătă câţiva zeci de fani din galeria Universităţii au mers joi la Centrul de Transfuzii Sanguine Cluj-Napoca, iar acţiunea va continua şi vineri, potrivit Prosport.
O persoană va primi un bon valoric de 70 de lei. Acestea vor fi adunate de membrii galeriei şi schimbate în lei la magazine.
„Din banii pe care îi adunăm le cumpărăm bilete suporterilor care nu au destui bani. Facem orice sacrificiu pentru U Cluj, ne luăm şi de la gură dacă trebuie”, a declarat unui dintre suporterii care a donat sânge.
Galeria „şepcilor roşii” a cerut maximul de bilete pentru meciul de sâmbătă, adică 5%, ceea ce înseamnă1.034 de tichete. Pe lângă aceştia, încă 1.000 de fani ai lui U sunt aşteptaţi în sectorul apropiat peluzei în care vor fi fanii Universităţii.