Fantoma lui Vîntu provoacă pierderi de 4 mil. lei SIF Muntenia. Banii ar urma să ajungă la păgubiţii FNI

A fost demarată executarea silită a Societăţii de Investiţii Financiare SIF Muntenia, în favoarea Asociaţiei Investitorilor FNI 2009 Târgu Mureş, pentru o sumă de 4,06 milioane de lei. SIF Muntenia nu este singură. În jocul responsabilităţii autorităţilor statului pentru frauda FNI a fost atras şi Fondul Proprietatea.
Adrian N. Ionescu - joi, 05 sept. 2013, 09:23
Fantoma lui Vîntu provoacă pierderi de 4 mil. lei SIF Muntenia. Banii ar urma să ajungă la păgubiţii FNI

SIF Muntenia (SIF4) are calitatea de terţ poprit într-un dosar soluţionat definitiv în 2007, prin care autoritatea de atunci a pieţei de capital, „CNVM, a fost obligată în solidar cu inculpaţii Gelsor SA, SOV Invest, CEC Valori Mobiliare şi Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS, actuala AAAS), la plata unor despăgubiri” către persoanele păgubite prin Fondul Naţional de Investiţii (FNI), potrivit unui raport al SIF4.

Gelsor şi SOV Invest au fost companii controlate de Sorin Ovidiu Vîntu, care are reputaţia de a fi fost arhitectul Fondului Naţional de Investiţii (FNI). Fondul a operat în contextul unor reglementări precare şi a înşelat mii de investitori naivi, cu concursul autorităţilor.

Executarea silită a SIF4 a fost demarată în virtutea unei sentinţe din aprilie, prin care „s-a admis în parte cererea de validare a propririi formulată de creditoarea Asociaţia Investitorilor FNI 2009 Târgu Mureş, instanţa obligând terţul poprit SIF Muntenia (SIF4) „să plătească (…) în limita creanţei de 4.060.594,5 lei”, se mai spune în raportul trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) joi dimineaţă.

Sentinţa respectivă nu este definitivă. „Părţile au declarat recurs, care a primit termen de judecată 20 mai 2014.

Până la judecarea recursului, SIF Muntenia va întreprinde toate măsurile legale pentru protejarea intereselor sale”, mai precizează oficialii acesteia.

SIF Muntenia nu este singură.

În jocul responsabilităţii autorităţilor statului pentru frauda FNI a fost atras şi Fondul Proprietatea, care ar putea fi obligat să vireze o parte din comisioanele datorate fostei Comisii Naţionale a Valorilor Mobiliare (acumun departament al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară, ASF).

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de tranzacționare de luni
Bursa de la Bucureşti a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 56,28 de milioane de lei (11,30 de milioane de euro),......
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel pentru Tunelul Meseș
Autostrada Transilvania: CNAIR așteaptă ultimele documente pentru semnarea celui mai mare contract din istoria sa, cel ...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) urmează să primească ultimele documente de la asocierea ...
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Autostrada Unirii A8: UMB ar putea semna săptămâna viitoare contractul pentru lotul Pipirig – Leghin
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat luni că săptămâna viitoare urmează să fie semnat contractul pentru ...
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Decathlon raportează pentru 2024 o creștere semnificativă a vânzărilor până la 16,2 miliarde de euro
Retailerul de articole sportive Decathlon a raportat luni vânzări solide în 2024 şi a anunţat că va continua procesul ...