FAO: Preţurile mondiale la alimente au continuat să crească în decembrie, pentru a şaptea lună consecutiv

Economica.net
07 01. 2021
9856910154_6b4b781505_k_41610700

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În decembrie, acest indice a crescut până la 107,5 puncte, de la o valoare de 105,2 puncte în noiembrie (o cifră revizuită uşor în sus faţă de valoarea iniţială de 105 puncte).

Pe ansamblul anului trecut, indicele preţurilor la produsele alimentare s-a situat la 97,9 puncte, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, şi un avans de 3,1% faţă de 2019. Totuşi, încă este cu 25% sub nivel istoric record din 2011.

În decembrie, preţul uleiurilor vegetale a urcat cu 4,7%, după un avans de peste 14% în noiembrie, în urma majorării preţurilor la uleiul de palmier. Pe ansamblul anului trecut, preţul uleiurilor vegetale a urcat cu 19,1%.

Preţurile la cereale au înregistrat o creştere mai modestă, de 1,1% în decembrie, comparativ cu noiembrie, iar în 2020 preţurile la cereale au urcat cu 6,6% faţă de 2019.

Şi preţurile de export pentru grâu, porumb, sorg şi orez au crescut în decembrie, pe fondul temerilor privind perspectivele recoltelor din America de Nord şi de Sud, precum şi din Rusia, a precizat FAO.

Preţurile la lactate au urcat cu 3,2% în decembrie, comparativ cu luna precedentă, dar pe ansamblul anului trecut preţurile la lactate au scăzut cu aproximativ 1% faţă de 2019.

Şi preţurile la carne au urcat cu 1,7% în decembrie, iar pe parcursul lui 2020 acestea au înregistrat un declin de 4,5% faţă de 2019, pe fondul suspendării exporturilor germane de carne de porc către pieţele asiatice, din cauza focarelor de pestă porcină africană.

Preţurile la zahăr au scăzut cu 0,6% în decembrie, comparativ cu luna precedentă, dar, pe ansamblul anului trecut, preţurile la zahăr au crescut cu aproximativ 1,1% faţă de 2019, pe fondul majorării importurilor de către China, arată datele FAO.

În decembrie, FAO şi-a revizuit în jos, pentru a treia lună consecutiv, estimările privind producţia mondială de cereale în 2020. Conform noilor estimări, producţia mondială de cereale în 2020 va fi de 2,742 miliarde tone, faţă de 2,750 miliarde tone cât estima anterior. În pofida acestei revizuiri, recolta mondială de cereale în acest an va atinge un nivel record, fiind cu 1,3% mai mare faţă de cea din anul anterior.

„Privind în perspectivă, semnatul grâului de iarnă pentru 2021 se derulează în emisfera nordică, iar în mai multe ţări mari producătoare însămânţările sunt aşteptate să urce ca urmare a unor preţuri mai bune…În Uniunea Europeană, după o reducere a suprafeţelor cultivate în 2019, însămânţările de grâu sunt aşteptate să înregistreze o revenire substanţială”, susţine FAO.

În aceste condiţii, FAO se aşteaptă ca stocurile mondiale de cereale la finalului sezonului 2021 să ajungă la 866,4 milioane de tone, în scădere cu 9,6 milioane de tone faţă de precedenta estimare publicată luna trecută.