FAO: Preţurile mondiale la alimente au rămas stabile în decembrie
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna decembrie 2018, acest indice a avut o valoare de 161,7 puncte, comparativ cu un nivel de 161,6 puncte în luna noiembrie 2018.
Pe ansamblul anului trecut, aceste indice a înregistrat o valoare medie de 168,4 puncte, în scădere cu 3,5% faţă de 2017 şi cu aproape 27% sub nivelul de vârf de 230 de puncte atins în anul 2011, a subliniat FAO.
„Preţul zahărului a scăzut pentru cea mai mare perioadă a anului 2018, iar preţurile la legume, ulei, carne şi lactate au scăzut şi ele comparativ cu anul precedent.Cu toate acestea, preţurile internaţionale la toate categoriile importante de cereale au crescut în 2018”, a precizat FAO.
Organizaţia internaţională nu a oferit joi o nouă prognoză privind producţia mondială de cereale în 2018. Conform estimărilor din luna decembrie, FAO se aşteaptă la o scădere a producţiei mondiale de grâu şi porumb în 2018, în timp ce recolta de orez ar urma să ating o nouă valoare record.