FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut timp de 12 luni consecutive
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.
În luna martie 2023, acest indice a scăzut cu 2,1% comparativ cu luna februarie, până la 126,9 puncte, acesta fiind cel mai redus nivel înregistrat după luna iulie 2021.
„Chiar dacă preţurile au scăzut la nivel global, ele sunt în continuare la un nivel ridicat şi continuă să crească pe pieţele locale, ceea ce ridică noi provocări la adresa securităţii alimentare. Acest lucru este cu atât mai important în ţările în curs de dezvoltare care sunt importatoare nete de alimente, a căror situaţie a fost agravată de deprecierea monedelor lor în raport cu dolarul american şi moneda euro precum şi de agravarea poverii datoriilor”, a subliniat economistul şef de la FAO, Maximo Torero.
Reculul de luna trecută al preţului mondial al alimentelor a fost cauzat, în principal, de o scădere de 5,6% a preţului cerealelor, în condiţiile în care cotaţiile internaţionale la grâu s-au redus cu 7,1% „împinse în jos de recolta mare din Australia, îmbunătăţirea condiţiilor culturilor din Uniunea Europeană, livrările mari din Rusia şi continuarea exporturilor din porturile ucrainene la Marea Neagră”, susţine FAO. De asemenea, preţurile mondiale la porumb au scăzut cu 4,6% în luna martie iar cele la orez au scăzut cu 3,2%.
O altă categorie de produse alimentare la care preţurile au înregistrat scăderi semnificative în luna martie sunt uleiurile vegetale, în cazul cărora indicele calculat de FAO a scăzut cu 3% comparativ cu luna februarie şi cu 47,7% comparativ cu nivelul înregistrat în luna martie 2022, graţie livrărilor consistente la nivel mondial şi cererii reduse de importuri care au dus la diminuarea cotaţiilor la uleiurile de soia, rapiţă şi floarea soarelui.
În schimb, preţurile la zahăr au crescut cu 1,5% în luna martie şi au atins cel mai ridicat nivel de după luna octombrie 2016 iar preţurile la carne au crescut cu 0,8%.
Tot vineri, FAO şi-a îmbunătăţit estimările privind producţia mondială de grâu în 2023, care ar urma să se ridice la 786 milioane de tone, fiind cu 1,3% mai mică decât cea din 2022 şi a doua cea mai mare producţie de grâu înregistrată vreodată în istorie. „Suprafeţe însămânţate cu o întindere apropiată de maximul istoric sunt preconizate pentru Asia, în timp ce condiţiile secetoase vor afecta Africa de Nord şi sudul Europei”, susţine FAO. De asemenea, Organizaţia cu sediul la Roma şi-a îmbunătăţit şi estimările privind producţia mondială de cereale în 2022 până la 2,777 miliarde de tone, ceea ce înseamnă că a fost cu doar 1,2% mai mică decât cea din 2021.