FAO: Preţurile produselor alimentare la nivel mondial au crescut cu 7% în luna iunie, faţă de anul precedent

Economica.net
06 07. 2017
supermarket_987654_06804000

Indicele FAO pentru preţurile la cereale a crescut cu 4,2% în cursul lunii, pe fondul creşterii preţurilor la grâul cu conţinut ridicat de proteine şi datorită deteriorării condiţiilor de cultivare din Statele Unite ale Americii. Preţurile la porumb, în schimb, au scăzut pe fondul recoltelor record din America de Sud.

De asemenea, indicele FAO pentru preţurile la carne şi produse lactate a crescut, în timp ce preţurile la uleiurile vegetale şi zahăr au scăzut.

În ciuda înăspririi condiţiilor de aprovizionare cu grâu cu conţinut înalt de proteine, aprovizionarea cu cereale la nivel global tinde să rămână abundentă în anul următor, potrivit Raportului FAO privind oferta şi cererea de cereale, lansat joi.

FAO a revizuit în scădere prognoza din iunie pentru producţia globală de grâu în 2017 şi în creştere pentru porumb şi orez. Producţia globala de cereale în acest an este probabil să atingă în total 2.593 de milioane de tone, cu aproximativ 0,6 procente mai puţin decât cea din 2016.

Totodată, se estimează că stocurile de cereale din lume vor continua să se extindă până la un nivel-record de aproximativ 704 milioane de tone.