FAO prognozează o recoltă record la cereale de 2,479 miliarde tone în 2013/2014

Economica.net
11 07. 2013
wheat_fields_670x449_24842800

În ultimul său raport trimestrial, FAO estimează că în 2013 producţia mondială de grâu se va ridica la 704 milioane tone, în creştere cu 6,8% comparativ cu anul trecut şi totodată cel mai ridicat nivel din istorie. Organizaţia subliniază că perspectivele pentru grâu sunt favorabile în Europa, unde se aşteaptă la o revenire a producţiei în cazul ţărilor din regiunea Mării Negre, care anul trecut au fost afectate de secetă.

În cazul cerealelor secundare, FAO se aşteaptă la o producţie de 1,275 miliarde tone în 2013/2014, în creştere cu 9,7% comparativ cu 2012/13, graţie creşterii producţiei în ţări precum Argentina, Brazilia şi SUA.

Producţia mondială de orez în 2013 ar urma să crească cu 1,9%, până la 500 milioane de tone, însă FAO precizează că aceste estimări au un caracter provizoriu.

FAO se aşteaptă ca la finele sezonului 2014 stocurile mondiale de cereale să ajungă la 567,5 milioane tone, în creştere cu 11,5% comparativ cu nivelul înregistrat la începutul sezonului. Dacă aceste cifre se vor confirma, va fi vorba de cel mai ridicat nivel al stocurilor mondiale de cereale înregistrat după 2001/2002.