Pesta porcină africană, care afectează exploatațiile de porci din România din 2017, a creat numeroase pagube crescătorilor care, nevoiți fiind să-și sacrifice toate animalele din exploatațiile afectate, sunt recompensați de stat prin despăgubiri financiare.
Până de curând însă, pentru că, după cum spune ANSVSA, despăgubirile nu mai pot fi făcute din lipsa normelor.
„Până la acest moment, ANSVSA nu a acordat compensații financiare proprietarilor exploatațiilor de porcine afectați de măsurile dispuse pentru controlul pestei porcine africane, deoarece nu există încă norme de aplicare a acestor obligații„, a răspus ANSVSA întrebată fiind care a fost, în fiecare județ în parte, valoarea compensațiilor financiare acordate pe cap de animal afectat de PPA în 2023 si respectiv 2024.
Tot ANSVSA spune însă că, „pentru anul 2024, a repartizat instituțiilor subordonate subvenții în cuantum de 28,6 milioane de lei, în vederea plății despăgubirilor pentru animalele sacrificate în focarele de PPA”.
Pentru focarele declarate în acest an, „au primit despăgubiri 84 de exploatații aflate pe raza a 23 de județe. Raportat la focarele declarate în 2024, s-au acordate despăgubiri pentru un număr de 31.765 capete”.
„Din informațiile pe care le dețin de la membrii asociației, până la un moment dat anul acesta, despăgubirile s-au dat, însă nu pot preciza în contul cărui an. Au fost însă discutii că se tergiversează ( plata despăgubirilor n.red)”, a explicat pentru Economica Ioan Ladoși, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.
Despăgubri stabilite cu „un grad de „subiectivism”
În afară de lipsa nomelor de aplicare, una dintre problemele majore legate de despăgubirile pentru PPA se referă la „subiectivismul” cu care au fost stabilite sumele plătite pe cap de animal.
Până acum, valoarea subvenției acordate a putut fi diferită de la caz la caz, după cum se arată în nota de fundamentare a unui proiect de HG prin care se încearcă remedierea acestei situații.
„Din analiza documentațiilor pentru despăgubirile depuse la direcțiile sanitar – veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, s-a constatat o disparitate a prețului stabilit la nivelul diferitelor județe, pentru aceeași specieși categorie de animale. Având în ve dere că HG nr.1214/2009, cu modificările și completările ulterioare permite un grad mai mare de subiectivism, comisiile de evaluare neavând repere naționale clare de stabilire a valorii de piață, așa cum prevede legislația europeană, în acest proiect de hotărâre au fost stabilite formule de calcul pentru fiecare categorie și tip de exploatație”, se menționează în preambulul proiectului privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor exploatațiilor de animale sau unităților afectate de măsurile dispuse pentru controlul și combaterea bolilor transmisibile ale animalelor, precum și a compensațiilor financiare acordate proprietarilor afectați de măsurile dispuse pentru controlul pestei porcine africane, aflat acum la a doua variantă, în transparență decizională.
Ce s-a întâmplat, de fapt
Din informațiile oferite de reprezentanți ai industriei pentru Economica, până acum, gospodăriile afectate de PPA au primit și dublu față de exploatațiile comerciale și aceasta pentru că „prețul pieței” era stabilit după criterii diferite.
„Despăgubirile se acordă în funcție de prețul pieței. Or, în cazul gospodăriilor, prețul este acum de 15 lei kilogramul, iar la ferme este de 8 lei, la aceeași greutate. Și aceasta pentru că, în cazul porcilor din gospodării, prețul pieței este stabilit prin analiza ofertelor de pe OLX, spre exemplu, în timp ce pentru exploatațiile comerciale există ca referință rapoartele săptămânale de preţuri ale carcaselor de porcine elaborate de Comisia de Clasificare a Carcaselor și transmise Comisiei Europene de către MAPDR”, a explicat pentru Economica Ioan Ladoși, preşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România.
Potrivit răspunsului ANSVSA către Economica, acum, acordarea despăgubirilor în materia pestei porcine africane este reglementată prin Legea 122/2023 privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea PPA în România, “ care costituie actul normativ primar, cu caracter special”.
“De asemenea, prevederile HG nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea și plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor se aplică în măsura în care nu contravin normei superioare”, ne-a mai transmis ANSVSA.
Astfel, suma pentru pierderea suferită de proprietar prin tăierea, uciderea sau afectarea în alt fel a animalului, la data când a avut loc acțiunea de lichidare a focarului de boală, se stabilește de o comisie de evaluare, constituită din:
La propunerea reprezentantului direcției sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, comisia analizează și aprobă valoarea de înlocuire a animalului în funcție de valoarea genetică, zootehnică, de sex, vârstă, greutate, starea fiziologică, categoria de producție, la prețul pieței la data când a avut loc acțiunea de lichidare a focarului de boală, și de valoarea unitară medie calculată pe baza sumei totale a despăgubirii pentru animalele sau produsele în cauză.
Maximum 15 euro pe cap de animal pentru exploatațiile din zonele de restricție
Potrivit proiectului de HG aflat în dezbatere publică, Guvernul ar putea stabili un preț maxim. Mai exact, crescătorii de animale ar putea primi compensații de maxim 15 euro/cap, adică 0,5 euro/cap/zi dacă au avut restricții în ferme din cauza Pestei Porcine Africane (PPA).
Conform proiectului, în cazul confirmării unui focar de pestă porcină africană, se acordă compensații financiare proprietarilor exploatațiilor/unităților aflate în zona de restricție pentru cheltuielile suplimentare generate de restricțiile de mișcare impuse de centrul local de combatere a bolilor.
Pentru categoriile de exploatații și animale , compensațiile financiare se pot acorda o singură dată pentru același lot de animale, în cuantum de 0,5 euro/zi de restricție/cap animal afectat, dar nu mai mult de 15 euro/cap, indiferent de numărul zilelor de restricție.
Compensațiile în cuantum de 0.5 euro/cap/zi de restricții se acordă pentru:
a) exploatațiile comerciale de creștere și îngrășare pentru porcinele cu greutate mai mare de 115 kg la data
instituirii restricțiilor sau care depășesc aceasta greutate în perioada restricțiilor;
b) exploatații comerciale de reproducție – pentru tineretul cu greutate mai mare de 25 kg la data instituirii restricțiilor sau care depășesc aceasta greutate în perioada restricțiilor, sau pentru tineretul înțărcat de minim 8 kg la data instituirii restricțiilor, în situația în care fluxul tehnologic al exploatației prevede livrarea acestora către alte exploatații, iar spațiile de creștere disponibile în exploatație nu permit cazarea acestor animale cu respectarea normelor de bunăstare aflate în vigoare.
În momentul de față, din datele Organizației Mondiale a Sănătății Animalelor, România mai are patru focare de pesa porcină africană.