Fără cartofi prăjiţi şi ciocolată, în cantinele din şcolile britanice

Fără cartofi prăjiţi, produse de patiserie şi ciocolată în şcolile din Marea Britanie. Acestea sunt noile reguli dietetice anunţate marţi de ministerul de resort din această ţară, pentru a combate fenomenul obezităţii, scrie AFP.
Economica.net - mie, 18 iun. 2014, 10:45
Fără cartofi prăjiţi şi ciocolată, în cantinele din şcolile britanice

În conformitate cu reglementările alimentare adoptate de guvernul laburist anterior, noile norme menţin interdicţia privind vânzarea de ciocolată şi produse de cofetărie în cantinele şcolare. Alimentele prăjite şi cele preparate pane vor fi permise, dar cu moderaţie şi nu vor putea fi servite de mai mult de două ori pe săptămână. Solniţele vor dispărea de pe mesele cantinelor şcolare, enumeră AFP.

Bucătarii vor fi obligaţi să ofere una sau mai multe porţii pe zi de legume sau salată şi o porţie de proteine (carne, peşte, ouă sau fasole). Porţiile de suc de fructe vor fi limitate la 150 mililitri şi apa va avea un regim privilegiat.

Şcolile vor pune zilnic la dispoziţia elevilor lapte, preferabil cu procent mic de grăsimi, şi nu orice produs lactat, aşa cum a fost până acum.

‘Aceste noi norme vor permite tuturor elevilor să mănânce mese sănătoase şi hrănitoare la şcoală’, a spus ministrul educaţiei, Michael Gove, care a apreciat că acest set de standarde alimentare este clar, concis şi mai puţin costisitor decât cel anterior, mai scrie AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Înalta Curte de Casație și Justiție menține ca executorie decizia Curții de Apel Cluj de interzicere a neonicotinoidelor în România
Înalta Curte de Casație și Justiție menține ca executorie decizia Curții de Apel Cluj de interzicere a neonicotinoidelor ...
Asociația Eco Ruralis a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins cererea Ministerului Agriculturii și a unor entități private de suspendare a efectelor......
Primăria Timișoara obține o finanțare de aproape 47 de milioane de euro pentru înnoirea parcului de mijloace de transport public
Primăria Timișoara obține o finanțare de aproape 47 de milioane de euro pentru înnoirea parcului de mijloace de transport ...
Reprezentanții ADR Vest și cei ai Primăriei Municipiului Timișoara au semnat astăzi contractele de finanțare pentru ...
Mihai Barbu, directorul companiei Telecomunicaţii CFR, a fost numit de Ciolacu în funcția de președinte al ARF. El va prelua mandatul începând din 5 mai
Mihai Barbu, directorul companiei Telecomunicaţii CFR, a fost numit de Ciolacu în funcția de președinte al ARF. El va ...
Mihai Barbu a fost numit în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), potrivit unei decizii ...
MOL și Turkish Petroleum au încheiat un acord pentru explorarea de hidrocarburi în Ungaria
MOL și Turkish Petroleum au încheiat un acord pentru explorarea de hidrocarburi în Ungaria
Grupul MOL și Turkish Petroleum au semnat acordurile de concesiune cu Ministerul Energiei din Ungaria, acordând drepturi ...