Fără cartofi prăjiţi şi ciocolată, în cantinele din şcolile britanice
În conformitate cu reglementările alimentare adoptate de guvernul laburist anterior, noile norme menţin interdicţia privind vânzarea de ciocolată şi produse de cofetărie în cantinele şcolare. Alimentele prăjite şi cele preparate pane vor fi permise, dar cu moderaţie şi nu vor putea fi servite de mai mult de două ori pe săptămână. Solniţele vor dispărea de pe mesele cantinelor şcolare, enumeră AFP.
Bucătarii vor fi obligaţi să ofere una sau mai multe porţii pe zi de legume sau salată şi o porţie de proteine (carne, peşte, ouă sau fasole). Porţiile de suc de fructe vor fi limitate la 150 mililitri şi apa va avea un regim privilegiat.
Şcolile vor pune zilnic la dispoziţia elevilor lapte, preferabil cu procent mic de grăsimi, şi nu orice produs lactat, aşa cum a fost până acum.
‘Aceste noi norme vor permite tuturor elevilor să mănânce mese sănătoase şi hrănitoare la şcoală’, a spus ministrul educaţiei, Michael Gove, care a apreciat că acest set de standarde alimentare este clar, concis şi mai puţin costisitor decât cel anterior, mai scrie AFP.