Farmaceutica Remedia a atins pragul de 100 de farmacii
Prin aceste achiziţii, lanţul de farmacii Remedia, deţinut de omul de afaceri Valentin-Norbert Tarus, în calitate de acţionar majoritar Farmaceutica Remedia S.A., şi-a întărit poziţia în Bucureşti, unde deţine acum 18 unităţi.
Lanţul de farmacii Remedia este prezent în 16 judeţe.
Compania Farmaceutica Remedia SA a transferat linia de business de distribuţie angro împreună cu activităţile de logistică şi alte servicii auxiliare către o altă entitate juridică – Farmaceutica Remedia Distribution & Logistics SRL, ca urmare a reglementărilor Legii 95/2006, republicată în august 2015, care obligă societăţile comerciale implicate în distribuţia de medicamente să separe activităţile de distribuţie angro de cele de retail a produselor farmaceutice.
Compania Farmaceutica Remedia SA a decis să păstreze activităţile de retail, prin operarea farmaciilor proprii.
Prin această separare a activităţilor nu au fost afectate drepturile acţionarilor Remedia SA şi relaţiile de colaborare cu partenerii.