Farmaceutica Remedia a bugetat pentru acest an un profit net cu 23% mai mic faţă de 2012
Veniturile totale sunt preconizate să crească cu 5,4%, la 252,8 milioane lei, iar chetuielile totale cu 6,3%, la 247,6 milioane lei. Defalcat, Farmaceutica Remedia estimează că farmaciile vor avea venituri de 91,13 milioane lei, iar distribuţia de 160,16 milioane lei. De asemenea, compania a bugetat acordarea unor discounturi în valoare de 4,7 milioane lei.
În 2012, veniturile totale au fost de 239,7 milioane lei, costurile totale 232,8 milioane lei şi profitul net de 5,55 milioane lei. Compania vrea să acorde pentru 2012 dividende de 2,12 milioane lei, reprezentând 38% din profit.
Pentru acest an, distribuitorul farmaceutic are în plan extinderea reţelei de farmacii, înfiinţarea unei divizii de distribuţie de echipamente medicale, dezvoltarea diviziei de OTC (medicamente fără prescripţie) şi diversificarea serviciilor de sănătate promovate prin unităţile farmaceutice proprii, precum serviciile de îngrijire la domiciliu. Compania vizează de asemenea dezvoltarea serviciilor logistice prin colaborări cu producători de medicamente pe arii terapeutice precum oncologie, diabet zaharat, hemofilie, talasemie şi altele.
Potrivit bugetului pentru investiţii, Farmaceutica Remedia vrea să aloce în acest an 1,12 milioane lei pentru achiziţia a cinci farmacii în mediul urban şi 270.000 lei pentru patru farmacii în mediul rural, tranzacţii preconizate pentru trimestrul al doilea şi al treilea. Fondurile totale pentru investiţii se vor situa în acest an la 3,17 milioane lei.
În prezent, Farmaceutica Remedia deţine o reţea de 72 de farmacii şi centre logistice în Bucuresti, Deva, Braşov, Craiova, Iaşi, Piteşti, Târgul Mureş şi Timişoara. Compania vrea să mai deschidă două centre logistice, la Satu Mare şi Constanţa.
Potrivit celor mai recente raportări, preşedintele Consiliului de Administraţie, Valentin Norbert Ţăruş, are 66,06% din acţiunile companiei. În acţionariat se mai regăşeste omul de afaceri Lutz Stache, care deţine indirect 16,49% din titluri, atât în nume propriu, cât şi prin firma AHG Vermogenverwaltungs Cottbus Deu.
Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Farmaceutica Remedia a fost realizată luni, când preţul a crescut cu 0,31%, la 0,326 lei. La această cotaţie, compania are o capitalizare de aproape 34,6 milioane lei (7,8 milioane euro).