Farmaciile Dona vor fi reamenajate cu 15 milioane de euro

Reţeaua de farmacii Dona, jucător din top trei pe piaţa farmaceutică din România, investeşte 15 milioane de euro într-un proces complex de decorare şi reamenajare a unităţilor sale, în următorii patru-cinci ani. 
Cristina Şomănescu - joi, 24 apr. 2014, 08:59
Farmaciile Dona vor fi reamenajate cu 15 milioane de euro

Prima farmacie redeschisă cu un concept vizual nou este Dona Liviu Rebreanu, cu program non-stop. Investiţia în redecorare farmaciei s-a ridicat la 50.000 de euro.

Firma Matius Studio s-a ocupat de designul farmaciei şi a fost selectată în urma unei licitaţii la care au participat atât firme româneşti, cât şi internaţionale.

În ce constă reamenajarea farmaciilor Dona

Au fost optimizate spaţiile de expunere, au fost regândite punctele de interacţiune cu pacienţii pentru o comunicare mai eficientă cu aceştia şi s-au îmbunătăţit soluţiile de iluminare, spun oficialii companiei. Reamenajarea a urmărit principii „verzi” din punct de vedere al consumului de resurse în farmacie.

Alte circa 50 de farmaciii cu trafic semnificativ vor fi redecorate până la sfârşitul anului, în Bucureşti şi în ţară, a anunţat compania.

Te-ar mai putea interesa și
Cum vede Comisia Europeană economia României în 2025 şi 2026 – prognoză oficială CE
Cum vede Comisia Europeană economia României în 2025 şi 2026 – prognoză oficială CE
Comisia Europeană a redus la 1,4%, de la 2,5% anterior, estimările privind creşterea economiei româneşti în acest an, şi a avertizat că deficitul guvernamental va rămâne la un nivel......
Elon Musk, acuzat de corupție din cauza afacerii sale Starlink
Elon Musk, acuzat de corupție din cauza afacerii sale Starlink
Starlink, constelația de sateliți pentru internet a lui Elon Musk, operată prin compania sa spațială SpaceX, a atras ...
Primul tren polonez PESA a ajuns în România
Primul tren polonez PESA a ajuns în România
Duminică, 18 mai 2025, primul tren electric regional PESA 655-5 (RE-R103) - produs de către constructorul polonez PESA ...
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Început bun pe lotul 1 Nord – oficial Transporturi
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Început bun pe lotul 1 Nord – oficial Transporturi
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a postat luni imagini cu șantierul deschis recent din Autostrada ...