Farmec deschide 15 noi magazine proprii în 2017, în România
De asemenea, compania clujeană intenţionează întărirea relaţiilor cu partenerii de peste hotare şi încheierea de noi colaborări în vederea deschiderii de noi magazine în străinătate.
‘Succesul de care s-a bucurat Farmec anul trecut ne-a oferit toată încrederea necesară pentru a elabora o strategie de dezvoltare ambiţioasă şi viabilă şi pentru 2017. Am deschis anul trecut 8 magazine noi, printre care se numără şi primele magazine Gerovital din ţară, iar fiecare inaugurare a fost întâmpinată cu entuziasm de iubitorii brandurilor noastre. Anul acesta, vom ajunge şi mai aproape de români şi vom deschide 15 magazine proprii în toată ţara, atât în comerţul tradiţional, cât şi în marile centre comerciale. Această strategie de dezvoltare a fost stabilită ca răspuns la solicitările consumatorilor, care apreciază şi recomandă mereu produsele noastre. De asemenea, până la finalul anului, vom definitiva proiectul de francizare a magazinelor de brand către potenţialii colaboratori, continuând să încheiem parteneriate peste hotare. Toate aceste demersuri estimăm că se vor concretiza şi printr-o creştere a cifrei de afaceri cu peste 15%’, a declarat Codrean Pop, Director de Vânzări Farmec.
Strategia de dezvoltare a companiei include şi lansarea de noi game şi produse, precum şi modernizarea gamei Farmec. Totodată, producătorul clujean va investi în cursuri de dezvoltare pentru angajaţii care activează în sectorul vânzărilor şi va eficientiza întregul lanţ operaţional din cadrul acestui departament.
În 2016, Farmec a înregistrat o medie lunară de 14.000 de clienţi, în peste 22.500 de locaţii de vânzare. În prezent, compania deţine 11 magazine proprii la nivel naţional: 3 magazine în Cluj-Napoca, 2 magazine în Bucureşti şi câte un magazin în Sibiu, Timişoara, Braşov, Constanţa, Arad şi Târgu Mureş. În străinătate, compania a deschis în colaborare cu partenerii locali 8 magazine Gerovital în Italia, Spania, Ungaria, Franţa, Grecia şi Emiratele Arabe Unite.
Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, cu un portofoliu de produse care se comercializează în peste 30 ţări.