Fashion Days, creştere de 70% în primele opt luni ale anului. Compania vrea mai multe puncte de livrare la Poştă
Pentru întregul an, compania estimează o creştere de aproximativ 50% a cifrei de afaceri.
„Fashion Days este printre puținii jucători din regiune cu resurse suficiente pentru a se dezvolta accelerat, timp de mai mulți ani consecutiv, și cu abilitatea de a determina, practic, întreaga piață să se adapteze unui ritm de creștere alert. În România și regiunea în care suntem prezenți, ne-am propus, de la începutul anului, să creștem foarte mult pe toate palierele, atât la nivelul vânzărilor, a numărului de clienți, a brandurilor din ofertă și să accelerăm investițiile pentru a sprijini creșterile estimate.
În cele trei țări în care suntem prezenți, de-a lungul timpului, peste 700.000 de clienți au comandat cu încredere de pe Fashion Days și, doar de la începutul anului, am vândut peste 2,18 milioane de produse”, a declarat Robert Berza, CEO Fashion Days, într-un comunicat transmis, luni, de companie.
În 2016, afacerile Fashion Days au ajuns la 228,2 milioane de lei, în urcare uşoară de la 221,3 milioane lei în anul anterior. Pierderile companiei s-au dublat anul trecut, la 14,2 milioane lei.
Fashion Days va investi, în perioada următoare, în noi opţiuni pentru livrarea mai flexibilă a produselor, prin showroom-urile eMAG şi oficiile Poştei Române, soluţii aflate deja în testare. Compania a introdus, din această vară, posibilitatea deschiderii şi verificării coletelor în momentul livrării.
Retailerul de modă mai notează că telefonul mobil a devenit principalul canal de vânzare preferat de clienţi, peste 40% din comenzi fiind plasate din aplicaţia de mobil Fashion Days.
Creşterea vânzărilor a fost susţinută în principal de investiţiile în campanii de marketing şi extinderea portofoliului de branduri.
Fashion Days a fost cumpărată în 2015 de eMAG, cel mai mare retailer online din România, controlat de grupul sud-african Naspers.