Fâşia Gaza, bombardată de aviaţia şi marina israeliene

Aviaţia şi marina israeliene au reluat luni bombardamentele asupra Fâşiei Gaza, omorând trei persoane, inclusiv un copil în vârstă de cinci ani, după ce duminică, cea mai sângeroasă zi a ofensivei "Pilon de Apărare", au fost ucişi 31 de plaestinieni, relatează AFP.
Economica.net - lun, 19 nov. 2012, 06:52
Fâşia Gaza, bombardată de aviaţia şi marina israeliene

„Numărul martirilor a ajuns la 80 odată cu uciderea lui Nisma Abu Zorr, în vârstă de 23 de ani, Mohammed Abu Zorr, în vârstă de cinci ani, şi Ahid al-Qatati, în vârstă de 35 de ani, într-un raid aerian” care a vizat cartierul Zeitun, în oraşul Gaza, a declarat pentru AFP Ashraf al-Qudra, un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza.

Începând de miercuri, când a fost declanşată operaţiunea militară israeliană „Pilon de Apărare” odată cu asasinarea, la Gaza, a lui Ahmad Jaabari, şeful operaţiunilor militare Hamas, 83 de persoane au fost ucise, şi anume 80 de palestinieni, majoritatea civili, şi trei israelieni. Duminică a fost ziua cea mai sângeroasă, în care 31 de palestinieni au fost ucişi, majoritatea femei şi copii.

În afară de raidul asupra cartierului Zeitun, aviaţia israeliană a distrus total un sediu de poliţie din oraşul Gaza, în noaptea de duminică spre luni.

Nave de război israeliene au bombardat, de asemenea, Fâşia Gaza, în cursul nopţii de duminică spre luni, potrivit unor corespondenţi AFP.

Unsprezece dintre victimele de duminică, între care patru femei şi cinci copii, dar şi nouă membri ai unei famii au fost ucişi după-amiaza, într-un bombardament care a distrus un imobil de trei etaje în cartierul Nasser (nord) din oraşul Gaza.

„Masacrarea familiei Dallu nu va rămâne nepedepsită”, au avertizat Brigăzile Ezzedin al-Qassam, aripa militară a mişcării islamiste palestiniene Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza.

„Acest masacru dovedeşte că ocupantul se răzbună asupra unor civili pentru eşecul său militar. Israelienii vor plăti”, a insistat Sami Abu Zuhri, un purtător de cuvânt al mişcării.

De partea israeliană, sirenele de alertă antiaeriană au răsunat duminică la Tel Aviv pentru a patra zi consecutiv. Poliţia a anunţat ulterior că două dintre rachetele lansate au fost interceptate de sistemul antirachetă Iron Dome.

Şapte israelieni au fost răniţi. O clădire de patru etaje a fost lovită din plin.

Cel puţin 846 de rachete au fost lansate începând de miercuri, dintre care 302 au fost interceptate de către sistemul antirachetă Iron Dome, potrivit unui bilanţ prezentat duminică de armata israeliană.

Israelul a mobilizat mii de rezervişti, vehicule blindate pentru transport de trupe, buldozere şi tancuri la frontiera cu Fâşia Gaza.

Ministrul israelian de Externe Avigdor Lieberman a declarat, duminică, că singura condiţie a unui armistiţiu este ca toate grupările armate din Fâşia Gaza să înceteze tirurile.

Un oficial israelian s-a prezentat duminică la Cairo, unde continuau negocieri în vederea obţinerii unui armistiţiu, potrivit unor oficiali egipteni.

Preşedintele egiptean Mohamed Morsi a discutat cu liderii principalelor două mişcări din Fâşia Gaza, liderul în exil al Hamas Khaled Meshaal şi liderul Jihadului Islamic Abdallah Shallah, despre „eforturi egiptene în vederea opririi agresiunii”, se arată înte-un comunicat al preşedinţiei, la Cairo.

Morsi a anunţat sâmbătă contacte cu cele două tabere şi „câteva indicii privind posibilitatea unui armistiţiu în curând”.

În urma unor vizite ale miniştrilor egiptean şi tunisian de Externe, secretarul general al Ligii Arabe Nabil al-Arabi urmează să efectueze o vizită, marţi, la Gaza, în fruntea unei delegaţii ministeriale.

„Pilon de Apărare” este cea mai vastă operaţiune militară pe care Israelul o efectuează împotriva Fâşiei Gaza după ofensiva devastatoare „Plumb Topit”, în perioada decembrie 2008-ianuarie 2009, care a condus doar la o încetare temporară a tirurilor de rachete.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...