Fast Danube 2: România urmează să acceseze 230 de milioane de euro prin CEF 2 pentru îmbunătățirea condițiilor de navigație pe Dunăre
În cadrul proiectului Fast Danube 2, care va fi coordonat de România prin AFDJ RA, se vor realiza lucrările de îmbunătățire a condițiilor de navigație și se va monitoriza evoluția factorilor de mediu. În acest sens, se vor încheia trei contracte, respectiv contractul de proiectare și execuție lucrări, de supervizare a lucrărilor și de monitorizare a factorilor de mediu, se arată în răspunsul cabinetului ministrului Grindeanu.
Fast Danube 2, implementat în patru ani?
„Proiectul Fast Danube 2 se va implementa până la sfârșitul anului 2028, urmând ca monitorizarea factorilor de mediu să se facă cel puțin încă un an în plus”, estimează șeful Transporturilor, conform sursei citate.
În cadrul analizei multicriteriale efectuate în cadrul proiectului inițial Fast Danube, s-a stabilit că în nouă puncte critice se vor executa doar lucrări de dragaj capital de investiție, iar în alte trei puncte critice, respectiv Bechet, Belene și Popina, vor fi construite în albia fluviului lucrări inginerești de dirijare a curentului apei. Aceste lucrări de dirijare, de tip epiu, chevron sau insulă artificială, dar și apărări de maluri, au rolul de a reduce procesele de acumulare a sedimentelor în zona punctelor critice și de a reduce efectele negative asupra navigației.
Liderul proiectului Fast Danube 2 va fi AFDJ RA, iar parteneri vor fi Agenția Executivă pentru Exploatarea și Întreținerea Fluviului Dunărea din Ruse – IAPPD și Ministerul Transporturilor și Tehnologiei Informației din Bulgaria.
„După finalizara procedurii de mediu și obținerea acordurilor din partea autorităților de mediu din cele două țări, vor începe procedurile de achiziție publică pentru contractele prin care se vor realiza lucrările de îmbunătățire a condițiilor de navigație”, a mai transmis ministrul Transporturilor.
În toamna anului trecut, comisarul european pe Transporturi Adina Vălean anunța că aștepta să vadă până în ianuarie 2024 un proiect comun România-Bulgaria pe Fast Danube 2, menționând că acest proiect este favorizat de către Comisia Europeană.
CITEȘTE ȘI: