Faţa nevăzută a „salvării” Greciei. De ce îi este frică Europei?

Imediat după şedinţa maraton de opt ore şi jumătate, liderii euro au ieşit cu anunţul că suntem în faţa unui moment istoric: după aproape doi ani şi 110 miliarde de euro, Grecia va primi un nou bailout de 130 miliarde de euro cu care să-şi plătească datoriile.

Programul de finanţare a statului grec derulat începând cu primăvara anului 2010 a fost un eşec. Niciuna dintre ţintele cantitative nu a fost atinsă, Grecia a stat mai mult şi mai rău în recesiune decât se prevedea, deficitele au fost mai mari decât se cerea şi reformele au fost aplicate cu mai mare întârziere decât se spera. De altfel, eşecul programului Troicăi FMI/UE/BCE este evident prin faptul că Grecia are nevoie de încă un acord de finanţare, când cel semant în 2010 prevedea întoarcerea elenilor la pieţele de datorie la începutul acestui an.

Atât de bine au mers lucrurile cu Republica Elenă că randamentul la obligaţiunile pe un an au ajuns la 682%, de la 6-7% în 2010. Cele la doi ani sunt şi ele la un astronomic 187%, iar cele la 10 ani la 33,8%, faţă de 6-11% în 2010.

Cotaţia CDS  este la 80%, şi banii trebuie plătiţi în cea mai mare parte la închierea contractului şi nu în tranşe anuale, aşa cum se procedează în cazul statelor solvabile. (Adică la asigurarea a un milion de euro se plătesc mai mult de 400.000 de euro direct şi restul în tranşe anuale.)

Acestea sunt semnele prin care pieţele financiare arată că o ţară este în faliment.

Restructurarea datoriei deţinute de creditorii privaţi, ce urmează să fie finalizată în aceste zile, este un default.

Doar că mai marii euro nu vor să recunoască evidenţa şi fac planuri optimiste pentru Grecia.

Guvernul elen ar trebui să ajungă la excedent primar al bugetului – diferenţa între veniturile şi cheltuielile statului înainte de plata împrumuturilor – începând cu anul viitor. Troika şi-a luat responsabilitatea de a plăti mare parte din datoriile care ajung la scadenţă până în 2020, în timp ce statul trebuie să plătească cheltuielile curente cu ce încasează.

Asta în situaţia în care dintr-o dată elenii vor începe să facă ce li se cere, ba chiar mai mult, să facă austeritate şi să crească şi frumos în acelaşi timp. Grecilor li se propune o contracţie economică de 4,3% în acest an şi o stagnare la anul, adică aproape cinci ani consecutivi de recesiune, după care ar urma să crească cu 2,3-2,9% pe an până în 2020, an în care datoria publică se va reduce la 120% din PIB, faţă de 164% în 2011.

Doar că până şi Troika vede riscuri în acest plan, mai exact riscul ca istoria să se repete. În scenariul alternativ conturat de experţii UE, FMI şi BCE, care a scăpat în presă (pag 6 e de interes), datoria publică ar sta la 159% din PIB în 2020. Ce ar determina o evoluţie atât de catastrofală a sustenabilităţii finanţelor greceşti? Întâzierea aplicării măsurilor de austeritate şi a privatizărilor, chestii obişnuite. Cât ar putea să privatizeze Grecia în condiţiile în care piaţa o vede ca pe o ţară în faliment şi investitorii care ar cumpăra totuşi active greceşti ar cere preţuri foarte mici pentru a-şi asuma riscuri imense?

Aici vine şi lovitura din raport: dacă lucrurile merg ca până acum, necesarul de finanţare al Greciei ar ajunge la 245 de miliarde de euro până în 2020, bani pe care tot statele europene plus Fondul Monetar ar trebui să-i furnizeze.

Şi acesta nu este cel mai rău scenariu. Mai există unul în care grecii nu iau măsuri adiţionale de austeritate şi datoria publică ajunge la 182% din PIB în 2020. Deci se poate şi mai rău.

După ce s-a ajuns la un acord, la care se ajunsese încă din toamna anului trecut, acum urmează ce e mai greu pentru Grecia. Poate reprezentanţa permanentă a Comisiei Europene la Atena să aibă grijă că Grecia nu iese din ţinte. Însă niciun birocrat european nu va putea opri valul de falimente ale firmelor private elene, nici explozia şomajului, care s-a dublat în doi ani, şi nici nemulţumirea populaţiei sărăcite şi umilite, care ar putea lua o opţiune extermistă la alegerile anticipate din aprilie.

Băncile, fondurile de pensii şi asigurătorii par a ieşi, din nou, bine din poveste. Vor pierde puţin peste 50% din banii cu care au împrumutat statul grec – mult mai puţin însă decât dacă ar marca la piaţă -, şi vor încasa dobânzi ceva mai mici.