Febra separatistă pune stăpânire pe estul Ucrainei

Economica.net
10 04. 2014
55_59036600

Valul de separatism care a măturat regiunile din sud-estul Ucrainei la sfârșitul săptămânii trecută își pierde din intensitate. Forțele de securitate au reușit să-i neutralizeze pe principalii provocatori și să reia controlul asupra celor mai multe clădiri administrative, cucerite anterior de agitatori în orașele Donețk, Harkov și Lugansk.

La Harkov, separatiștii aproape că au incendiat sediul Administrației regionale. În ziua de 7 aprilie, tineri agresivi i-au pus sub presiune pe negociatorii trimiși la fața locului de autorități. Ei au reușit să pună stăpânire pe clădiri importante, obligându-i pe polițiști și militari să tragă cu grenade fumigene. Încăierările au provocat trei răniți, dintre care unul grav.

A doua zi dimineața, operațiunea antiteroristă declanșată de autoritățile ucrainene s-a soldat cu eliberarea clădirilor, ‘fără să se tragă niciun foc sau să existe vreo victimă’, după cum a ținut să sublinieze Arseni Avakov, ministrul de interne al guvernului de tranziție. Poliția a arestat 70 de tineri, transferați imediat în penitenciare la Kiev și Poltava. ‘Toți deținuții afirmă cu sunt ucraineni, (însă) noi vom verifica acest lucru’, a mai spus ministrul.

Întreaga zi, centrul orașului Harkov a rămas închis. Clădirile publice s-au pomenit protejate de un cordon de polițiști și soldați înarmați cu mitraliere Kalașnikov. Acest lucru nu i-a împiedicat pe separatiști — în special pe membrii unei noi formațiuni intitulate ‘Apărătorii libertății Harkovului’ — să se reunească încă o dată în fața clădirilor administrative pentru a scanda sloganuri favorabile apropierii de Rusia. Tocmai acești ‘apărători’ s-au grăbit, la 7 aprilie, după ce au proclamat ferm ‘republica populară a Harkovului’, să interzică difuzarea televiziunii ucrainene și să ceară restabilirea difuzării de emisiuni ale posturilor rusești, precizează publicația ucraineană.

În ceea ce privește ‘republica Donețk’, aceasta s-a născut deja moartă, continuă Ukraina Moloda. În urma negocierilor la care au luat parte Rinat Ahmetov (celebru oligarh ucrainean, care l-a susținut multă vreme pe președintele destituit Viktor Ianukovici) și prim-vicepremierul interimar Vitali Iarema, separatiștii au părăsit imediat clădirea serviciilor secrete ucrainene (SBU) pe care o ocupaseră. Însă, după cum a admis unul dintre membrii SBU, aceștia au plecat reușind să sustragă arme, fără să fie posibil de precizat câte. Oricum, ‘republica Donețk’, autoproclamată la 7 aprilie, nu mai există.

La Lugansk, situația rămâne confuză. Separatiștii continuă să stăpânească sediul SBU, iar autoritățile le-au acordat 48 de ore pentru a evacua. Separatiștii și-au întărit baricadele și chiar și-au extins controlul asupra altor clădiri.

Nu doar orașele din est sunt vizate. La Mykolaiv (Nikolaev în rusă, mare port din sud), manifestanți s-au reunit la 8 aprilie, unii dintre ei mascați și înarmați, mulți agitând drapele rusești. În timpul confruntărilor cu forțele de ordine, care i-au dispersat, circa o sută de persoane au fost rănite.

În tot acest timp, agitația pune stăpânire și pe regiunea Herson, în special lângă localitatea Ciongar, la frontiera cu Crimeea. Rusia a desfășurat deja aici 500 de soldați, vehicule blindate și unități de artilerie. Mai la nord, forțele de ordine asigură securitatea centralei hidroelectrice din Kahovka, în condițiile în care există informații privind eventuale provocări din partea unor comandouri rusești.

Prin urmare, în fața tuturor acestor evenimente, autoritățile ucrainene au reacționat și acum ele denunță un amestec din partea Rusiei. ‘Rușii agravează situația din țară. Putin și Ianukovici au ordonat și orchestrat noul val de mișcări separatiste din est, la Lugansk, Donețk și Harkov’, a acuzat Arsen Avakov pe pagina sa de Facebook. În realitate însă, zvonul conform căruia Rusia nu intenționează să se oprească și că ea ar pregăti deja pentru săptămâna viitoare o serie de provocări circulă de peste două zile pe internet.

Și, o dată în plus, la ordinul guvernului, poliția a adoptat o tactică de non-intervenție. Însă, dacă situația este în aparență pe cale să se stabilizeze, publicația ucraineană consideră oportun să întrebe când va fi posibil ca astfel de incidente să fie prevăzute, în loc să fie nevoie să se reacționeze ulterior ‘de urgență’. Pentru că erorile deja comise au un preț, pe care-l plătesc de fiecare dată cu sângele lor membri ai forțelor de ordine și simpli patrioți ucraineni, conchide Ukraina Moloda.