Fechet: AFM a alocat cel mai ambiţios buget pentru Programul „Casa Verde Fotovoltaice
„Este de departe cel mai ambiţios buget pe care AFM l-a pus la bătaie vreodată. Am alocat în acest an două miliarde de lei. Dacă ne uităm la trendul pentru bugetul aferent ‘Casa Verde’, panouri fotovoltaice, putem să constatăm că bugetul a crescut de la an la an şi sunt convins că în anii care urmează vom păstra acelaşi trend. Bineînţeles că nu trebuie să ne limităm la panouri fotovoltaice”, a precizat ministrul Mediului, la a XII-a ediţie a conferinţei „Energia în priză”, organizată de ziarul Bursa.
El a menţionat că ponderea energiei regenerabile prin panouri fotovoltaice dobândeşte din ce în ce mai mai mult teren şi „asta înseamnă nu doar facturi mai mici pentru acei români care se bucură de acele investiţii, dar înseamnă şi un mediu mai curat”.
Ministrul a spus că înţelege „frustrarea pe care o simt prosumatorii atunci când se trezesc scoşi din reţea”, din cauza supraîncărcării, după ce au aşteptat să-şi vadă panourile puse pe casă şi nu se pot bucura de investiţii. „Din acest motiv am crescut cuantumul alocării financiare de la 20.000 la 30.000 lei pentru fiecare beneficiar, tocmai împreună cu finanţarea unor acumulatori în cuantum cu o capacitate de minim cinci kilowaţi, care ar trebui să asigure cel puţin o parte din energia consumată în acea gospodărie atunci când nu e soare pe timpul nopţii sau atunci când panourile solare nu produc”, a subliniat Fechet.
El a pledat, totodată, pentru investiţiile în tehnologiile de pompare, respectiv „acele acumulări hidrotehnice care folosesc energia electrică”, pentru a se produce mai multă energie.
„Fără îndoială că energia şi mediul, energia şi schimbările climatice sunt două teme atât de strâns legate, încât în multe state membre ale Uniunii Europene nici măcar nu se află în două ministere diferite. Poate din acelaşi motiv, şi planul naţional integrat Energie-Climă se face într-o colaborare între Ministerul Energiei şi Ministerul Mediului şi cred că, înţelegând toate aceste lucruri, putem să discutăm despre ceea ce avem deja astăzi, despre oportunităţile pe care le avem la dispoziţie şi despre ceea ce ne propunem”, a mai spus Fechet.
În opinia sa cea mai mare provocare este legată de costul pe care va trebui să îl asigurăm atunci când vom trece la o energie cu o pondere cât mai mare, regenerabilă.
„Ar trebui ca banii pe care îi avem la dispoziţie în AFM şi, marea pondere a acestor sume vine din vânzarea certificatelor de gaze cu efect de seră, să se întoarcă în tehnologii care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră şi tocmai din acest motiv încercăm să deschidem noi linii de finanţare pentru anumite chestiuni care n-au fost finanţate în trecut”, menţionează şeful de la Mediu. El a dat ca exemplu energia produsă cu ajutorul gunoiului de grajd, unde România are din PNRR o finanţare peste 100 de milioane de lei. „Urmează să finanţăm producerea de energie electrică şi energie termică pentru astfel de capacităţi. Există astăzi investitori privaţi care au ales din surse proprii să adopte astfel de tehnologii, însă eu cred că trebuie să să folosim aceşti bani şi pentru astfel de lucruri”, a mai declarat Fechet.
Acesta a admis că de multe ori există blocaje chiar din partea Ministerului Mediului. „Încercăm să decarbonizăm sectorul energetic, încercăm să ardem mai puţin combustibili fosili, dar în acelaşi timp constatăm că durează un aviz de mediu un an sau mai mult pentru un parc eolian, ceea ce mie personal mi se pare ridicol. Până la urmă, într-o politică naţională pe care toată lumea o înţelege din punct de vedere al urgenţei, pe scară ierarhică, funcţionarii din fiecare agenţie de mediu din România, dar toată lumea trebuie să înţeleagă că aceste termene trebuie scurtate pe cât posibil”, a mais spus ministrul.