Fechet: Arderile ilegale de deşeuri, una dintre cauzele care duc la depăşirea poluanţilor, mai ales pe timpul nopţii

Arderile ilegale de deşeuri sunt una dintre cauzele care participă la depăşirea poluanţilor, mai ales pe timpul nopţii, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet.
Economica.net - joi, 12 nov. 2020, 14:31
Fechet: Arderile ilegale de deşeuri, una dintre cauzele care duc la depăşirea poluanţilor, mai ales pe timpul nopţii

Ministrul de resort se află, joi după-amiaza, în Sinteşti, judeţul Ilfov, unde peste 100 de lucrători din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), Poliţiei şi Jandarmeriei au descins pentru a controla diverse obiective din zonă unde sunt arse ilegal deşeuri.

„Cu siguranţă, arderile ilegale de deşeuri sunt una dintre cauzele care participă la depăşirea poluanţilor mai ales pe timpul nopţii. Dacă avem condiţii atmosferice care să favorizeze lipsa dispersiei poluanţilor, un astfel de incendiu şi aici puteţi observa zeci de metri pătraţi de pământ incendiat, ceea ce înseamnă că s-au ars ilegal deşeuri, poate contribui cu siguranţă. În acest moment, colegii mei sunt în plină desfăşurare. Avem 11 echipaje care, alături de Jandarmerie şi de Poliţie, verifică legalitatea depozitelor de deşeuri din locuinţele persoanelor din comuna Sinteşti, de pe raza UAT-ului (Unitatea Administrativ-Teritorială, n.r.). Cu siguranţă, în această seară vom şti câte deşeuri au fost confiscate, câte maşini au fost confiscate, câte amenzi au fost date, câte dosare penale au trimis Parchetului spre soluţionare. Aici nu vorbim doar de mediu, pentru că după cum aţi observat problemele sunt mult mai grave. Vorbim, probabil, de grupări infracţionale organizate, despre evaziune fiscală, despre exploatarea copiilor şi a persoanelor defavorizate care sunt obligate să ardă deşeuri şi ziua, şi noaptea. Cred că este o chestiune care depăşeşte cu mult atribuţiile Ministerului Mediului şi tocmai din acest motiv sunt foarte bucuros de această coordonare între instituţiile statului, respectiv Garda de Mediu, Ministerul Mediului, Poliţia Română şi Jandarmeria”, a spus Fechet.

Oficialul a adăugat că amenzile în cazul arderilor ilegale de deşeuri sunt eficiente până la un punct şi că, probabil, este nevoie de o înăsprire a legislaţiei.

„Dacă vorbim de Răcari, de Sinteşti, de Călăraşi sau de Giurgiu unde sunt nişte probleme mai mari, pentru astfel de zone nu poţi rezolva problemele decât cu nişte măsuri extraordinare. Probabil că şi legislaţia are anumite limite. Legislaţia în România, când a fost scrisă, nu a fost scrisă imaginându-şi legiuitorul că vom putea găsi vreodată sute de metri pătraţi de terenuri cu deşeuri incendiate. Probabil că e nevoie de o înăsprire a legislaţiei. Codul penal prevede sancţiuni pentru astfel de infracţiuni de mediu, atâta timp cât ele pun în pericol sănătatea populaţiei. Cine incendiază ilegal deşeuri în România ar trebui să ajungă direct în puşcărie”, a afirmat ministrul Mediului.

Controalele din Sinteşti nu sunt primele din acest an. cea mai recentă acţiune de acest fel a avut loc pe data de 25 octombrie, atunci când Garda de Mediu a anunţat că a identificat posibila sursă de poluare a aerului din zonă, ce a dus la înregistrarea unor valori peste medie ale poluanţilor, în noaptea de 24 spre 25 octombrie, şi anume o topitorie ce nu funcţiona în perioada controlului, dar pentru care fusese aplicată anterior o sancţiune.

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...