Fechet: Instituţiile care emit autorizaţii şi acorduri de mediu ar trebui comasate, pentru eficientizarea actului administrativ

05 03. 2024
fechet mircea Rabla Plus 2024

„În Ministerul Mediului, astăzi există foarte multe instituţii care emit acte de reglementare, autorizaţii, permise, acorduri de mediu ş.a.m.d., la fel cum există foarte multe instituţii care fac controale. Or, noi plecăm de la un lucru foarte simplu: instituţiile care emit astfel de autorizaţii ar trebui comasate într-una singură şi o persoană fizică, o firmă sau poate o primărie, atunci când are nevoie de un acord de mediu, să nu fie nevoită să facă şapte drumuri când la agenţie, când la Administraţia Naţională „Apele Române”, când la Autoritatea Naţională pentru Arii Naturale Protejate etc. Ar trebui să meargă într-un singur loc. La fel cum instituţiile de control din Ministerul Mediului ar trebui să fie comasate sub o singură umbrelă, pentru că sunt situaţii în care la un operator economic, spre exemplu, vin în aceeaşi zi sau cu ocazia aceluiaşi control, mai multe instituţii din subordinea Ministerului Mediului. Astfel, poate veni şi Garda de Mediu, şi Inspecţia Apelor din cadrul unei administraţii bazinale. Or, ceea ce ne propunem să facem este să comasăm aceste instituţii. Asta va însemna, pe de o parte, o eficientizare a actului administrativ şi, în plan secundar va însemna, bineînţeles, şi o reducere a costurilor, pentru că nu o să mai avem şapte rânduri de directori, cu şapte rânduri de preşedinţi, cu şapte rânduri de cabinete, ci vom avea unul singur”, a spus Fechet, scrie Agerpres.

În ceea ce priveşte viitorul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), oficialul a declarat că nu a luat încă o decizie.

„Nu am luat încă această decizie (de comasare, n.r.), însă eu cred că trebuie să existe o Agenţie pentru Protecţia Mediului aşa cum există şi o Agenţie Europeană pentru Protecţia Mediului. În discuţiile pe care le-am avut cu foarte mulţi colegi miniştri, o astfel de agenţie care, pe de o parte, raportează date statistice către Agenţia Europeană de Protecţia Mediului, există aproape în fiecare ţară. Nu propun apriori desfiinţarea niciunei instituţii, la fel cum nu exclud nicio posibilitate dacă vom ajunge la concluzia că e în favoarea cetăţenilor”, a subliniat ministrul Mediului.

Întrebat dacă se află pe lista de remaniere, Fechet nu a exclus întoarcerea în administraţia locală.

„E foarte greu să spun ce-mi rezervă viitorul. Ceea ce pentru mine personal este important, este ca până în ultima zi pe care o voi petrece în minister să mă asigur că facem lucrurile importante pentru mediu. Astăzi este o zi în care pot spune că am mai făcut un lucru important, pentru că lansăm Ghidul pentru Fabrici de reciclare. E important ca, la un moment dat, să mă întorc acasă şi să-mi sprijin comunitatea în care m-am născut şi în care am trăit. Dacă voi ajunge primar sau preşedinte de Consiliu Judeţean acum sau peste alţi ani, rămâne de văzut”, a precizat Mircea Fechet.

La jumătatea lunii ianuarie a acestui an, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a publicat, în consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern privind reorganizarea instituţiei, în conformitate cu prevederile Legii 296/2003.

Astfel, organigrama instituţiei ar urma să fie redusă cu 91 de posturi, dintre care 19 de conducere, instituţia urmărind consolidarea structurilor care gestionează fondurile europene şi procesele de digitalizare.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, transmis AGERPRES, numărul total de posturi în aparatul central se va reduce de la 591 la 500, iar posturile de conducere (directori generali, directori, şefi serviciu etc.) vor scădea de la 60 la 41.

În plus, prin comasarea altor structuri, a fost înfiinţată Direcţia Strategii, Politici de Mediu şi Managementul Fondurilor Europene, precum şi Direcţia Comunicare şi Digitalizare.