Fechet: Până la sfârşitul anului, nu ar mai trebui să existe decât ambalaje din sistemul SGR

01 04. 2024
mircea_fechet_1_e1575100257911_60007100

Ministrul a explicat că băuturile care încă se comercializează în ambalaje ce nu fac parte din sistemul SGR sunt de pe stocuri şi sunt în termenul de garanţie şi vor trebui să dispară, însă „sunt deja sute de milioane de astfel de ambalaje SGR puse pe piaţă, fie în depozitul distribuitorilor, fie deja pe rafturile magazinelor”, scrie Agerpres.

„Până la sfârşitul anului, nu ar mai trebui să existe decât ambalaje SGR, la fel cum şi, în natură – nu ştiu dacă până la sfârşitul acestui an, dar până la sfârşitul anului viitor, mă aştept să nu mai văd acele câmpuri pline de pet-uri, de ambalaje pline de băuturi. (…) Când vorbim de acest centru ReturRo, discutăm de locuri de muncă verzi nou înfiinţate, de investiţii de milioane de euro în această locaţie şi, mai important, discutăm de o traiectorie pe care ne-am asumat-o şi care este în parametri. În sistemul SGR au fost colectate în decembrie 30.000 de ambalaje, în ianuarie 2 milioane, în februarie în jur de 20 de milioane şi iată că, în martie, discutăm de o creştere exponenţială – aproape 80 de milioane de pet-uri, doze de aluminiu şi sticle. (…) Am reuşit să spargem bariera de 3 milioane de ambalaje colectate pe zi”, a anunţat ministrul Mediului.

Conform acestuia, în centrele ReturRo, ambalajele vin fie din HoReCa, fie din micile magazine – unde colectarea se face manual – şi în acestea urmează să fie numărate şi sortate, ambalajele care vin din marile magazine – fiind deja numărate şi presate – nemaiajungând în astfel de facilităţi, ci direct la reciclator.

Potrivit CEO ReturRO, Gemma Webb, centrul de la Braşov va deservi inclusiv judeţele limitrofe.

„Am făcut nişte calcule complexe, iar în luarea deciziei privind deschiderea centrelor am luat în considerare numărul populaţiei, dimensiunea consumului şi o distanţă de transport de 150 de kilometri. Astfel am stabilit locaţiile centrelor şi capacitatea acestora”, a spus Gemma Webb, întrebată care au fost motivele care au stat la baza deschiderii centrului de la Braşov.

Centrul ReturRo de Braşov are 3.300 de metri pătraţi, o capacitate de procesare de 241 de milioane de utilităţi anual şi aici au fost înfiinţate 40 de noi locuri de muncă.

Investiţia în întreg sistemul de centre ReturRo, care va avea 10 centre în total, a fost de 86 de milioane de euro, a precizat Webb.