Fechet: Programul Casa Verde Panouri Fotovoltaice 2024 finanţează, pentru prima oară, şi stocarea curentului

 Programul Casa Verde Panouri Fotovoltaice 2024 cuprinde, pentru prima oară, finanţarea stocării curentului electric care este produs în gospodărie, prin acumulatori, a anunţat, miercuri, ministrul Mediului, Mircea Fechet.
AGERPRES - mie, 25 sept. 2024, 15:14
Fechet: Programul Casa Verde Panouri Fotovoltaice 2024 finanţează, pentru prima oară, şi stocarea curentului

„Noutatea programului Casa Verde Panouri Fotovoltaice 2024 este legată de faptul că pentru prima oară finanţăm şi stocarea. Cu alte cuvinte, curentul pe care îl producem în timpul zilei îl putem consuma în propria gospodărie noaptea, folosind acumulatori de minim 5 kilowaţi, pe care îi finanţăm tot cu 90%, aşa cum finanţăm şi panourile fotovoltaice”, a afirmat Fechet după şedinţa de guvern, întrebat în legătură cu acest program.

El a menţionat că această decizie a fost luată ca urmare a faptului că „un număr însemnat de prosumatori se trezeau că erau decuplaţi de la reţea în mijlocul zilei”.

„Acest lucru bineînţeles că nu pot decât să-l dezaprob, însă e o chestiune tehnică în legătură cu care nu avem mare lucru de făcut şi, din acest motiv, am decis şi finanţarea bateriilor. În măsura în care vom constata că ne atingem scopul acestui program, am discutat deja cu preşedintele AFM ca în viitor să avem o sesiune dedicată pentru finanţarea acumulatorilor, a acelor prosumatori care, fie prin intermediul programului Casa Verde Panouri Fotovoltaice, fie din buget propriu şi-au instalat panouri pe casă, dar nu şi acumulatori. Aş mai sublinia faptul că asta presupune o modificare semnificativă a instalaţiei, pentru că inclusiv toate celelalte componente ale acestor echipamente trebuie adaptate în sensul în care să susţină şi baterii, lucruri care nu se întâmplă în toate situaţiile”, a explicat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate ...
Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie electrică pe piață, cu livrare în următorul an și jumătate,......
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW Golf Cup, competiție a cărei etapă din România s-a desfășurat la National Golf & Country Club, lângă Bucureşti, ...
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo își continuă parteneriatul pe care l-a încheiat anul trecut cu cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură ...
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data ...