Fed a lăsat nemodificată dobânda de referinţă şi nu intenţionează să adopte noi majorări în acest an

Economica.net
21 03. 2019
dolar_76584930476584930_59490400

La finalul unei reuniuni de politică monetară de două zile, dobânda de referinţă a Fed a fost păstrată în intervalul cuprins între 2,25% şi 2,50%.

În paralel, conform noilor prognoze economice publicate miercuri de Fed, Produsul Intern Brut al SUA ar urma să înregistreze o creştere de 2,1% în acest an, faţă de un avans de 2,3% preconizat în luna decembrie. De asemenea, inflaţia în acest an ar urma să fie de 1,8%, comparativ cu un avans al preţurilor de 1,9% prognozat anterior.

„Ritmul de creştere a activităţii economice a încetinit comparativ cu nivelul solid înregistrat în trimestrul patru…Indicatorii recenţi arată spre o creştere mai lentă a cheltuielilor gospodăriilor şi a investiţiilor de capital fix ale companiilor în primul trimestru…inflaţia a scăzut”, se arată în comunicatul de presă publicat la finalul reuniunii comitetului de politică monetară al Fed.

Anunţul venit de la Fed semnalează o modificare semnificativă de perspectivă pentru Banca centrală a SUA, care în luna decembrie a anului trecut era mai optimistă cu privire la creşterea economică şi inflaţie şi miza pe două majorări, cu un sfert de punct, a dobânzii de politică monetară în 2019. În prezent, însă, Fed se aşteaptă să majoreze costul creditului doar o singură dată până în 2021, în condiţiile în care în perioada 2017-2018 a majorat dobânzile de şapte ori.