Investitorii par a se fi hotărât: pentru cei de la CME, în 12 iunie, șansele de ridicare a dobânzii erau 1 din 4 (ora 16.30), iar la închidere acestea ajungeau la doar 1 din 5. Decizia Fed, așadar, ar putea marca o pauză, nu vârful de dobândă.
În luna iulie, pentru traderii de la CME ar fi mai probabilă o majorare a dobânzii la 5,25 – 5,5%, urmată de o perioadă de câteva luni de pauză, până în decembrie cel puțin. Potrivit analistului XTB România, forma de platou la înălțime pare mai probabilă decât cea de vârf ascuțit pentru dobânzile de referință din SUA.
Semnele economiei globale nu sunt motiv de sărbătoare. Cu toate că Banca Mondială a revizuit prognoza de creștere a PIB-ului global la 2,1%, nivelul este în scădere de la 3,1% anul trecut și precede o redresare estimată de doar 2,4% anul viitor.
Germania a cunoscut deja recesiunea, iar SUA, având o creștere estimată de 0,7% pentru întreg anul 2023, nu este în afara riscului recesiunii. Zona euro experimentează și ea, cel puțin din punct de vedere tehnic, o ușoară recesiune.
În China, indicatorul PMI în industrie a ajuns la 48,8 puncte, zonă care sugerează diminuarea activității, iar la nivel global un indicator similar se află de 9 luni pe un trend de scădere.
Transportul rutier, în SUA, este la minimul din ultimul an și jumătate, iar prognoza pentru finalul anului a fost recent ajustată în jos de autorități. Cererea redusă, antrenată de motoarele economice mai puțin turate, permite petrolului Brent să rămână sub 80 de dolari/baril, în ciuda rundelor de tăiere a producției anunțate de OPEC.
Cu astfel de semne de încetinire, unii participanți la piață ar spera la o tăiere rapidă a dobânzilor, dar băncile centrale au „mâinile legate”: nu se pot juca acum cu riscul de a scăpa de sub observație creșterea prețurilor. Motivele ar putea să fi trecut dincolo de modelul clasic. „În goana după profituri, inclusiv pentru acoperirea pierderilor generate de șocurile variate ale anilor trecuți, companiile pot decide să majoreze marjele de profit prin diminuarea cantităților de produs sau, pur și simplu, prin politici de preț neajustate. Greedflation, shrinkflation, în traducere liberă lăcomiflație și micșoriflație sunt, cel puțin în parte, cauze ale persistenței inflației. Potrivit unui sondaj realizat de Bloomberg, aproximativ 90% dintre investitori în SUA și Europa susțin teoria conform căreia companiile au crescut prețurile peste nivelul costurilor, arată Claudiu Cazacu.
Dobânzile nu pot, astfel, să coboare atât de rapid pe cât ar reclama-o semnele incipiente ale încetinirii (care încetinire? nu are sens în limba română). Se creează, astfel, premisele unor riscuri în piețele bursiere. Deocamdată, trendul e încă ascendent, dar unele semnale ar putea arăta o reașezare prudentă a investitorilor instituționali: peste 6 miliarde de dolari au fost tranzacționați în două tranzacții în segmente „dark pool”, cu transparență limitată, ale bursei americane, și câteva tranzacții mari pe opțiuni mizând pe creșterea volatilității s-au derulat vineri, cu prime de peste 10 milioane de dolari.
Marți, datele despre inflație vor remodela așteptările pentru dobânzi și burse, în special în cazul unor diferențe față de traseul așteptat de încetinire, de la 4,9% la 4,1% anualizat.
Procesul de dezinflație în UE transpune, în bună parte, scăderea de la niveluri foarte înalte a prețului energiei și gazelor naturale. Dutch TTF indica la 13 iunie un preț de 30,15 EUR/MWh, cu peste 90% sub vârful anului trecut.
Europa, protejată de scenariile cele mai pesimiste prin programe ample de finanțare publică și un consum mai redus de energie și gaze naturale, privește deja la sezonul rece și are nevoie să stocheze mai multe gaze naturale. Ucraina e o opțiune dataorită unor aspecte tehnice avantajoase precum conectarea bună la conducte și prețul fix. Riscurile de ordin militar sunt însă considerabile, chiar dacă facilitatea cea mai spațioasă este aproape de granița estică a UE. Industria germană nu operează la capacitatea de dinaintea conflictului și va avea de pierdut, avertizează ministrul Economiei, dacă acordul de tranzit prin Ucraina nu este prelungit dincolo de anul viitor.
„La fel ca în SUA, în Europa este probabil ca platoul dobânzilor, atins eventual după încă o majorare, să dureze dincolo de nivelul de confort al investitorilor”, este de părere analistul XTB.
România, care trece printr-o perioadă bugetară dificilă, înregistrând deficite largi, atât ale resurselor publice, cât și în comerțul exterior, are o perspectivă stabilă la nivelul dobânzilor de referință, ușor descendentă la nivelul ROBOR și ușor mai volatilă în cazul IRCC, pentru lunile următoare.
Presiunea este diminuată de tendința de dezinflație, însă aceasta e mai lentă decât ar avea nevoie economia. Cu o nevoie de finanțare abundentă, finanțele publice ar dori un preț al capitalului cât mai mic. Pentru finanțarea în dolari, costul dobânzii ar mai avea loc de crescut, iar aceasta înseamnă că povara datoriei publice se menține, pentru o perioadă, apăsătoare.
Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 721.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 5.700 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume.
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 79% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.