Fed nu vede niciun motiv serios pentru a modifica dobânzile

Economica.net
02 05. 2019
dolar_45776543356789975433_47414000

La finalul unei reuniuni de două zile, Fed a menţinut în intervalul 2,25% – 2,50% dobânda de referinţă şi a redus de la 2,40% până la 2,35% dobânda pentru rezervele bancare excedentare.

„Estimăm că politica noastră monetară este adaptată la situaţia actuală. Nu vedem niciun motiv de a o schimba într-o direcţie sau alta”, a declarat preşedintele Fed, Jerome Powell în conferinţa de presă de la finalul reuniunii comitetului de politică monetară.

„Piaţa muncii rămâne solidă…activitatea economică a crescut în ritm susţinut”, constată Banca centrală americană în comunicatul său de presă, după declaraţiile recente ale preşedintelui SUA, Donald Trump care ar dori ca Fed să reducă dobânda de bază cu un punct şi să ia şi alte măsuri pentru a stimula economia.

Rezerva Federală subliniază însă că inflaţia rămâne sub obiectivul său de 2% şi această stuaţie poate fi atribuită doar scăderii preţului energiei. În prezent rata inflaţiei este la 1,6%, ceea ce ar putea fi o problemă pentru gospodării şi companii care ar putea fi mai puţin dispuse să cheltuiască şi să investească. Cu toate acestea, Jerome Powell subliniază că inflaţia scăzută este una provizorie şi aceasta va reveni spre ţinta de 2%.

Insistenţa cu care Powell susţine că inflaţia scăzută este provizorie şi faptul că a repetat că datele statistice ar putea determina Fed să ia o decizie în orice direcţie a influenţat imediat bursa şi randamentele pentru obligaţiunile guvernamentale. Imediat după conferinţa de presă de la Fed, indicele bursier S&P-500 a înregistrat un declin de 0,3%, iar randamentele pentru certificatele de Trezorerie a atins cel mai ridicat nivel din cursul zilei.