Federaţia Operatorilor Români de Transport a renunţat la protestele anunţate pentru vineri

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) a renunţat la acţiunile de protest anunţate pentru data de 3 noiembrie, deoarece se află în discuţii cu reprezentanţii Guvernului pe marginea revendicărilor şi nici nu au primit autorizaţie de la Primărie, a declarat joi pentru Agerpres preşedintele FORT, Augustin Hagiu.
Economica.net - joi, 02 nov. 2017, 16:28
Federaţia Operatorilor Români de Transport a renunţat la protestele anunţate pentru vineri

‘Suntem deja avansaţi cu discuţiile privind returnarea (unei părţi din acciză n.r), aşa că ne-am liniştit din punctul ăsta de vedere. Mai e de trecut un hop, cel al Consiliului Concurenţei, pe schema de ajutor de stat. O să încerc să mă văd cu ei în maximum o săptămână, dar Guvernul, din punctul meu de vedere, a cedat. Atâta timp cât discută despre schema de returnare, suntem OK’, a spus Hagiu.

Acesta a precizat, totodată, că federaţia nici nu a reuşit să obţină autorizaţie de la Primăria Capitalei, pe motiv că ‘Piaţa Victoriei e închiriată’.

‘Tot nu aveam cum să facem protestul din Piaţa Victoriei, din cauza faptului că răspunsul de la primărie ne arată că e cumva ‘închiriată’ Piaţa Victoriei, deci ne-au dat refuz de autorizaţie, dar nu ne-am supărat. Într-un fel a picat bine, pentru că sunt discuţii avansate la Guvern’, a mai spus Hagiu.

Totodată, preşedintele FORT a mai adăugat că în situaţia în care va apărea vreun blocaj în discuţii, protestele vor reveni în centrul atenţiei.

‘În ţară am început să afişăm mesajul de protest faţă de acciză, îl pregătisem, era tipărit şi am dat drumul la acţiune, dar asta nu înseamnă că nu negociem. Negociem, iar în măsura în care apare vreun blocaj în etapa în care suntem, trecem din nou la ameninţări de proteste şi la reautorizare’, a precizat Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).

În urmă cu o lună, FORT anunţase că va organiza, începând din 3 noiembrie, ample manifestaţii de protest, atât în Capitală cât şi la nivel naţional, nemulţumirile fiind legate de accizele la carburanţi, lipsa infrastructurii de transport şi a unor măsuri legislative care ‘să salveze’ sectorul.

‘Menţinerea accizei aplicate carburanţilor la nivelul actual, lipsa infrastructurii de transport şi a măsurilor legislative care să salveze unul dintre cele mai importante sectoare economice autohtone, au determinat Federaţia Operatorilor Români de Transport să organizeze ample manifestaţii de protest, atât în Capitală cât şi la nivel naţional. Pe data de 3 Noiembrie, conform solicitării depuse la Primăria Capitalei, membrii FORT se organizează pentru a manifesta în Piaţa Victoriei şi pe centura Capitalei, după modelul aplicat în 2016, atunci când s-a reuşit plafonarea tarifelor practicate de asiguratorii RCA’, anunţau transportatorii printr-un comunicat.

Potrivit reprezentanţilor FORT, prin aceste proteste încercau să determine Guvernul: să renunţe la creşterea accizelor la carburanţi şi să returneze către transportul comercial minim 5 eurocenţi/litru din acciza; să introducă o simplificare de returnare a cotei părţi de acciză, după introducerea datelor autovehiculelor eligibile în sistem; returnarea să se facă pe baza facturii şi a desfăşurătorului de alimentări, iar returnarea să nu fie condiţionată de artificii birocratice inutile, menite să descurajeze solicitarea de returnare; să renunţe în totalitate la introducerea Split TVA, deoarece ‘din experienţa guvernelor care au introdus astfel de moduri de colectare a TVA se poate concluziona că acest mod de colectare nu aduce mai multe venituri la bugetul de stat şi îngreunează artificial activitatea sectorului privat care operează legal; să rezolve problemele de reglementare în domeniul transporturilor de mărfuri şi pasageri şi să îşi asume cu termene clare dezvoltarea infrastructurii rutiere la standarde europene.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...