Federaţia Patronatelor din Turism: Doar unii hotelieri majorează tarifele la 1 iulie; oricum, scumpirile nu sunt mai mari de 10%

Economica.net
01 07. 2020
cap_aurora2_02767300

”Nu toate hotelurile majorează tarifele de la 1 iulie. Unele le majorează de la 5 iulie, de exemplu. Oricum, pachetele nu cresc cu mai mult de 10%. Este ciclul normal al creşterii din fiecare an, trecerea la vârful de sezon. Iar la 20 august oricum preţurile vor scădea, dar şi de la 1 septembrie. Tarifele mari vehiculate în presă sunt cele de la recepţie, cu care se jonglează”, a declarat pentru News.ro prim-vicepreşedintele executiv al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Dragoş Răducan.

În ceea ce priveşte preţurile, la un hotel de trei stele din sudul litoralului o cameră costă 110 lei pe noapte pentru două persoane, fără mese incluse, în timp ce preţul pentru o cameră de două persoană cu mic dejun este 150 lei, valabil până la 5 iulie.

”În această perioadă litoralul merge cum vrea el, adică impredictibil. Am pornit foarte foarte greu. Dar după primele două weekend-uri foarte călduroase s-au umplut spaţiile de cazare, dar doar în anumite zone. Unele hoteluri nu sunt deschise încă”, a afirmat Dragoş Răducan.

El afirmă că sunt turişti care se tem de pandemie, dar şi de informaţiile din spaţiul public.

”Unii se tem în continuare, de Covid, de ştiri, de informaţiile din spaţiul public. Acest bombardament informaţional face ca turistul să se hotărască în ultimul moment să meargă pe litoral. Ei încă nu ştiu ce să facă. Numărul de turişti este mai mare în weekend decât în timpul săptămânii”, a adăugat Răducan.

Reprezentantul FPTR spune că nu înţelege de ce autorităţile nu au permis deschiderea restaurantelor din hoteluri.

”Este greu de condus o afacere în felul acesta, mai ales că nu se relaxează măsurile nici acum de la 1 iulie, nu se deschid restaurantele din hoteluri. Turiştii sunt oricum în hotel, trebuie să mănânce undeva, ei oricum se întâlnesc în hotel, că alţii din afara hotelului oricum nu vin să mănânce în restaurantul unui hotel. Nici noi nu înţelegem de ce nu se deschid restaurantele. Este mai sigur să te duci la păcănele sau la mall? În plus, când se vor umple hotelurile de turişti, aceştia nu vor avea unde să meargă să mănânce. O parte din hotelurile de pe litoral sunt vechi şi nu au fost toate construite cu terase, iar regimul de all inclusive nu mai poate funcţiona în acest mod”, a spus Răducan.

Reprezentantul FPTR spune că săptămâna trecută erau deschise jumătate din hotelurile de pe litoral, iar săptămâna aceasta se mai deschid şi altele.