Federaţia SANITAS, îngrijorată că demisia Guvernului ar putea să blocheze sau să întârzie legea salarizării bugetarilor

Reprezentanţii Federaţiei SANITAS sunt îngrijoraţi că demisia Guvernului României ar putea să blocheze sau să întârzie proiecte de legi de interes major pentru salariaţii din sistemul bugetar ce urmau să primească girul Executivului în perioada imediat următoare, în principal fiind vorba de legea salarizării personalului bugetar.
Economica.net - joi, 05 nov. 2015, 15:59
Federaţia SANITAS, îngrijorată că demisia Guvernului ar putea să blocheze sau să întârzie legea salarizării bugetarilor

Conform unui comunicat remis joi AGERPRES, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, este un alt document legislativ important pentru reprezentanţii Federaţiei, susţinut de Ministerul Sănătăţii, cu amendamentele propuse de SANITAS.

‘După negocierile avute cu reprezentanţii Comisiei pentru Sănătate şi Familie din cadrul Camerei Deputaţilor, cei ai Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor Publice aveam convingerea că putem să dăm veşti bune colegilor din sistemul public de asistenţă socială, precum şi personalului din direcţiile de sănătate publică privind majorarea salariată cu 25%. Este necesar ca indiferent de situaţia politică actuală să se urgenteze procedura de validare a acestei legi, continuând politica socială demarată şi susţinută de reprezentanţii guvernului Ponta’, a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele SANITAS.

Federaţia SANITAS îşi asigură membrii că va continua dialogul cu instituţiile statului pentru obţinerea unei majorări salariale de 25% şi pentru aceste categorii profesionale, până când discriminarea între categoriile profesionale din sănătate va înceta.

‘Ne exprimăm speranţa că dincolo de disputele politice, cei care astăzi trebuie să ia decizii cruciale pentru a asigura stabilitatea acestei ţări vor avea în vedere asigurarea continuităţii în ministerele în care, aşa cum s-a întâmplat în Ministerul Sănătăţii, echipa de conducere, prin negocieri oneste şi corectă înţelegere a nevoilor sistemului a promovat politici unanim agreate şi a făcut paşi importanţi în implementarea unor reforme demult aşteptate’, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...