Federaţia Sanitas: Insistăm să înceapă procedura de negociere a contractului colectiv de muncă. Vom continua protestele
‘Am avut o scurtă întâlnire cu ministrul Sănătăţii. Ei (reprezentanţii Ministerului Sănătăţii n.r) ne-au făcut o propunere de a ne vedea în 5 decembrie într-un grup de lucru. Noi am insistat pe a începe procedura de negociere a contractului colectiv de muncă, în condiţiile în care în data de 31 decembrie 2016 contractul expiră. Suntem foarte îngrijoraţi, pentru că riscăm să lăsăm 231.000 de salariaţi din sănătate fără contract colectiv de muncă. Ne vom continua protestele’, a spus Marius Sepi, la finalul acţiunii de protest de marţi.
Acesta a precizat că la grupul de lucru care ar urma să se întrunească pe data de 5 decembrie vor participa şi alte organizaţii din sector.
Sindicaliştii Federaţiei Sanitas au picheta marţi, între orele 11:00 şi 13:00, sediul Ministerului Sănătăţii, din cauza neînceperii negocierilor privind noul contract colectiv de muncă la nivel de sector.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Federaţiei Sanitas, sindicaliştii au programate proteste şi pe 6 decembrie, în acelaşi interval orar, respectiv 11:00 – 13:00, ‘în semn de solidaritate faţă de colegii care vor negocia Contractul Colectiv de Muncă’. De asemenea, Sanitas a organizat proteste şi pe 22 noiembrie.